Medicii militari care intră voluntar în România profundă: „Am găsit oameni care n-au fost niciodată la medic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 600 de oameni din sate izolate au fost consultaţi în cadrul campaniei

Comandantul Spitalului Militar„Dr. Ion Jianu” Piteşti, colonelul medic Alexandru Gigel Guiţă, conduce pe teren o echipă de specialişti care oferă asistenţă medicală sătenilor pentru care  serviciile de sănătate sunt un deziderat mult prea îndepărtat.

O dată pe lună, într-o zi de sâmbătă, în afara programului de lucru, doctorii militari conduşi de colonelul medic Alexandru Gigel Guiţă ajung într-unul din satele celor mai izolate localităţi din Argeş, Vâlcea sau Dâmboviţa, pentru a le oferi sătenilor consultaţii gratuite.

"Este o campanie a Ministerului Apărării, la care iau parte toate spitalele militare. Medicii noştri participă la această campanie pe bază de voluntariat, în cadrul spitalului nostru, absolut toţi medicii s-au înscris la această campanie. Am avut cazuri în care au venit şi din concediu ca să ia parte la aceste acţiuni, deşi, repet, nu sunt remuneraţi. E adevărat că nu i-am deplasat chiar pe toţi, ci doar în jur de 25, pentru că depinde şi de adresabilitate - de exemplu pe cei de pe chirurgie. Pentru cazurile care necesită chirurgie, de exemplu, diagnosticul îl poate pune şi un medic de urgenţă sau de boli interne. De asemenea, nu participă medicii de medicină a muncii”, explică, pentru Adevărul, colonelul medic Guiţă Alexandru Gigel, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti.

   

"Lucrul cel mai important care face diferenţa între mediul militar şi mediul civil este camaraderia"

Echipele de medici voluntari sunt pregătite inclusiv să întindă corturile militare pentru a asigura un spaţiu pentru consultaţii, însă, până acum, nu a fost nevoie, pentru că în toate comunele în care au ajuns, autorităţile le-au pus la dispoziţie şcolile sau căminele culturale din localităţi.

   

Medic militar care face voluntariat la sate în cadrul campaniei

Colonelul medic  Alexandru Gigel Guiţă, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti

Lucrurile merg ca pe roate. După un triaj, efectuat ca în spital, oamenii ajung exact la medicul de care au nevoie. Nu sunt timpi morţi, astfel încât, într-o singură zi, ajung să fie consultaţi până la 150 de pacienţi (în 8 ore, sau chiar mai mult, pentru că medicii militari rămân în comună până când îl văd şi pe ultimul pacient venit la consultaţie).

"Oamenii ne percep ca fiind Armata, pentru că noi chiar suntem armată, salariaţii Ministerului Apărării. Într-adevăr, într-un spital militar e ordine şi disciplină mai multă, dar lucrul cel mai important care face diferenţa între mediul militar şi mediul civil este un sentiment care nu prea există în civilie: camaraderia. E vorba de echipă. Fiecare cunoaşte locul şi rolul său. Nu-i nevoie să avem plan de urgenţă. În momentul în care un medic de pe gardă cere ajutor, în jumătate de oră se strânge tot spitalul. Nu telefoane închise ca să nu fie deranjaţi....", mai spune comandantul.

„Va fi un deficit mare de medici la sate”

Doctorii sunt însoţiţi pe teren şi de o ambulanţă, însă intervenţiile de acest gen sunt rare, pentru că cei  mai mulţi dintre săteni vin pentru o consultaţie. Media de vârstă a celor care se adresează acestor medici voluntari este de peste 60 de ani (majoritatea femei). Până acum, au fost efectuate circa 600 de consultaţii.

„Am găsit în aceste localităţi oameni care au spus că n-au fost niciodată la medic. «Am venit, acum, ca să văd şi eu ce-i cu mine». Sunt şi oameni care fuseseră la medic şi au venit, la noi, la un control, ca să vadă cum stau... Într-adevăr, noi mergem în zonele pe care le depistăm ca fiind puţin acoperite din punct de vedere al serviciilor medicale, departe de localităţile care au spitale, cu transport dificil sau cu sate răsfirate, unde este, poate, un singur medic de familie, dar tu ai patru kilometri de ajuns la el... La Brăduleţ - Argeş, am întâlnit o astfel de situaţie. La Perişani - Vâlcea, la poalele muntelui Moldoveanu, spre exemplu era un singur medic de familie, care avea vreo 65-70 de ani şi avea şi o infirmitate, care nu-i permitea să se deplaseze la pacienţi. La Căldăraru, în Argeş, la graniţa cu Teleorman, o situaţie similară (...). Ce am constatat noi, prin campania aceasta, este că peste câţiva ani, şi nu cred că mulţi, va fi un deficit mare de medici la sate. Pentru că medicii pe care i-am întâlnit noi acum sunt în vârstă, unii sunt char pensionabili. Chiar dacă, fiind vorba de cabinete medical individuale, pot rămâne şi până la 80 de ani, la un moment dat, nu vor mai fi. Aici este o mare deficienţă care trebuie corectată", a declarat comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti.

Medic militar care face voluntariat la sate în cadrul campaniei

"Oamenii de la sate nu sunt mai sănătoşi" 

Şi chiar dacă se spune că oamenii care trăiesc la ţară sunt mai sănătoşi, colonelul medic Alexandru Gigel Guiţă precizează că lucrurile nu stau chiar aşa.

"Oamenii de la sate nu sunt mai sănătoşi. Este o patologie a vârstei... Ei nu au acces la medic precum cei din zonele urbane. Mai mult, există o tendinţă (şi nu doar la noi, ci în toată lumea): omul îşi neagă mai întâi boala: «trece până mâine, trece până poimâine...». În momentul în care conştientizează că are o boală, faza următoare este amânarea, pentru că n-are pe cine să lase vaca, gospodăria. Întotdeauna intervine ceva, până când lucurile sunt deja înaintate", mai spune medicul militar.

   

Nu puţine au fost situaţiile în care oamenii au venit, nu la consultaţii, ci, pur şi simplu, doar ca să vadă medicii armatei în acţiune. 

„M-a impresionat un caz deosebit, care însă nu e unul medical, pentru că oamenilor le şi place să participe la acţiunile armatei. Am văzut, acolo, un bătrânel, mic de statură, cu un clop negru în cap, căruia am observat că îi lipsea mâna stângă. Venise la noi, dar nu intra în niciun cabinet... La un moment dat, l-am abordat şi l-am întrebat cu ce putem să-l ajutăm. Ne-a spus: «Nu sunt bolnav. Am venit doar să văd şi să vă felicit... Avem o ţară frumosă. Oamenii nu sunt în regulă toţi...». Fusese în război, dar mâna n-o pierduse pe front, ci la o drujbă... «Nu sunt supărat că-mi lipseşte o mână, ba îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a lăsat mâna cealaltă ca să-mi îngrijesc soţia care e bolnavă la pat, acasă»”, mai spune, pentru Adevărul, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” Piteşti.

   

Medic militar care face voluntariat la sate în cadrul campaniei

Colonelul medic e onorat că are ocazia să participe la o astfel de campanie şi, mai ales, că profesează într-un spital militar. Preferă să vorbească mai mult despre spital şi colegi, decât despre propria persoană, însă mărturiseşte un lucru: nu a fost niciodată cu adevărat tentat să plece din ţară, deşi ar fi avut multiple ocazii să o facă.

"Nu-mi place afară, decât ca turist. Îmi place să merg, să văd, dar să mă întorc. Am avut oferte nenumărate, inclusiv când am terminat rezidenţiatul. M-am gândit, am luat în considerare, dar am decis să rămân în ţară, ca să fac ceva la locul meu de muncă. N-am fost comandant de la început, am fost medic simplu şi tot timpul am încercat să mai adaug ceva la mediul în care lucrez...", spune comandantul.

Profil
 

Colonelul medic Alexandru Gigel Guiţă este comandantul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu” din Piteşti.

S-a născut pe 25 marire 1962, la Brăila. A crescut în Galaţi, a făcut studiile medicale la Bucureşti - Facultatea Medicină Generală - Universitatea Carol Davila şi locuieşte în Piteşti.

Are un copil din prima căsătorie şi doi, din cea de-a doua. Încearcă să se împartă cum poate între profesia de medic, activitatea managerială şi rolul de tată: "Familia e defavorizată. Când ai ajuns într-o funcţie de conducere, familia are de suferit. Dar cei dragi m-au înţeles şi sprijinit". 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews