Legătura dintre mâncatul excesiv şi lipsa de iubire: „Scopul compulsiei este apărarea împotriva suferinţei“

Mâncatul excesiv are în foarte puţine cazuri legătură cu senzaţia de foame. Ea este, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, spun specialiştii, manifestarea unui dezechilibru nervos.

„Tulburarea de mâncat compulsiv este caracterizată prin obiceiul persoanei de a mânca din alte motive decât foamea. Poate mânca atunci când simte tristeţe, singurătate, stres sau mâncarea poate fi asociată cu o recompensă. Acest lucru se datorează faptului că mâncarea, privită în acest fel, aduce cu sine senzaţia de linişte, ceea ce distrage atenţia persoanei de la adevăratele probleme.”, explică, pentru „Adevărul“, Erna Constantin, psihoterapeut – Psihologie integrativă şi psiholog - Psihologia resurselor umane.
 

Compulsia nu implică dragoste

Avem tendinţa, spune specialistul, de a căuta compensaţii la insatisfacţiile apărute în planul sentimental şi la tot ce înseamnă frustrări şi angoase. Aşa se face că putem ajunge să mâncăm compulsiv ca să uităm de suferinţele ce decurg din lipsa dragostei.

„Mâncatul pe fondul dezechilibrului emoţional are implicaţii serioase. Cu toate acestea, dragostea şi compulsia nu pot merge mână în mână. Dragostea presupune disponibilitatea persoanei de a se lăsa influenţată de o altă fiinţă omenească care să o dezvolte într-un fel sau altul şi de regulă în felul dorit. Spre deosebire de dragoste, compulsia are la bază tendinţa persoanei de a se proteja printr-o activitate, şi în acest caz prin mâncare, pentru a putea supravieţui. Dragostea este o stare de conexiune, în timp ce compulsia este o stare de izolare. Compulsia nu implică dragoste, ceea ce determină o mare parte dintre persoanele care aleg această cale, să mănânce compulsiv. Se întâmplă acest lucru pentru că atunci când aceste persoane erau deschise spre dragoste, oamenii din viaţa lor nu erau iubitori, conform aşteptărilor. Iar scopul compulsiei este tocmai apărarea împotriva suferinţei asociată cu dragostea.”, mai spune specialistul.

Într-un final, apar regretul şi vinovăţia

Este punctul din care putem intra foarte uşor într-un cerc vicios, în care mâncatul compulsiv ne face să ne simţim ruşinaţi şi dezamăgiţi de propria persoană şi să avem şi mai multă nevoie de şi mai multă alinare, pe care, negăsind-o, ajungem să o compensăm în acelaşi fel în care am compensat şi lipsa afecţiunii. Emoţiile negative revin însă de fiecare dată după scurta satisfacţie imediată dată de mâncatul excesiv, iar ieşirea din acest cerc e din ce în ce mai dificilă.

„În cazul în care nu a existat din partea celorlalţi dragoste, înţelegere, apreciere, persoana învaţă să nu mai ceară asta din exterior, nu mai cere ceea ce are nevoie, îşi reduce aşteptările foarte mult şi atunci se izolează şi se bazează numai şi numai pe sine pentru a obţine plăcere. Şi începe să mănânce şi sa mănânce şi, tot mai mult, să mănânce. În cele din urmă, apar regretul, vinovăţia pentru creşterea în greutate, scade respectul de sine şi atunci persoana are nevoie de alinare. Pe care o găseşte tot în mâncare”, mai spune cunoscutul psihoterapeut.

În aceste cazuri, spune specialistul, dorinţa intensă de a mânca înlocuieşte dorinţa de validare, de a fi înţeles, de afecţiune. Vestea bună este că din acest cerc vicios se poate ieşi.

„Din fericire, există soluţii pentru această tulburare de alimentaţie. Una dintre acestea este psihoterapia. Este necesară psihoterapia pentru că, mai întâi de toate, pentru a depăşi mâncatul pe fondul dezechilibrului emoţional, este important ca persoana să conştientizeze, să înţeleagă care sunt problemele care au condus la acest stil de viaţă sau modalitate de a supravieţui.

În funcţie de caz, profesioniştii care oferă tratament sunt: psihoterapeuţii, psihiatrii, nutriţioniştii”, încheie psihoterapeutul Erna Constantin.