Judecătorul din Piteşti implicat într-o altercaţie cu poliţişti, un nou conflict într-un magazin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Gabriel Apostol, după incidentul din benzinărie, din 13 cotombrie. FOTO arhivă Adevărul Piteşti

Şeful Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, Gabriel Apostol, care a avut recent o altercaţie cu doi poliţişti locali într-o benzinărie de pe A 1, a fost implicat, luni, într-un conflict cu angajaţii şi agenţii de pază ai unui magazin din Piteşti, care au sunat la 112, cerând intervenţia Poliţiei.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, conflictul ar fi început în incinta magazinului de bricolaj din cartierul Găvana din Piteşti, unde magistratul venise să închirieze o remorcă. Ulterior, el ar fi intrat în conflict cu angajaţii magazinului, care au solicitat firmei de pază să îl evacueze pe judecător, informează Mediafax.

Agenţii de pază l-au scos pe bărbat din magazin, după mai multe schimburi de replici, iar în momentul în care a plecat din parcarea magazinului, judecătorul a luat pe capota autoturismului un angajat al magazinului, care nu a fost rănit însă.

Magistratul şi-a continuat drumul, fiind căutat de poliţişti, în timp ce la faţa locului au ajuns poliţişti şi jandarmi, la solicitarea angajaţilor magazinului, care au sunat la 112.

Contactat telefonic, Alin Anton, avocatul magistratului, a declarat că judecătorul a intervenit între un conflict între angajaţii magazinului şi un client care încerca să schimbe un produs cumpărat care avea defecţiuni.
Avocatul mai spune că judecătorul a fost agresat de către angajaţii magazinului, mai scrie sursa citată.

Preşedintele Secţiei Penale a Judecătoriei Piteşti, Gabriel Apostol, a fost implicat într-un incident care a avut loc pe 13 octombrie, seara, într-o benzinărie de pe autostradă, din judeţul Argeş. Bărbatul a sunat la 112, la ora 22.35, şi a anunţat că a fost agresat de doi poliţişti din cadrul Poliţiei Autostrăzii, că a fost lovit cu picioarele şi a fost dat cu capul de gresie.

Pe de altă parte, mai mulţi martori la incident spun că judecătorul i-ar fi provocat pe poliţişti, spunându-i fiicei lui: „Uite, tati, Miliţia! Ce, ţi-e frică de jegoşi?“. „Poliţiştii l-au rugat să vorbească mai frumos, apoi l-au rugat să se legitimeze. Când au încercat să-l încătuşeze, l-au culcat la pământ şi el s-a dat cu nasul de gresie singur, intenţionat, după care a început să se şteargă de sânge pe hainele poliţiştilor“.

Secţia pentru judecători a CSM a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul lui Gabriel Apostol, pentru a face verificări privind implicarea acestuia în incidentul din benzinăria de pe A1.

Ulterior, poliţiştii implicaţi în incidentul petrecut în benzinărie au depus plângere penală la Parchetul Curţii de Apel Piteşti împotriva magistratului pentru ultraj contra bunelor moravuri şi sfidarea organelor judiciare.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, poliţiştii fiind acuzaţi, la rândul lor, de către magistrat, de purtare abuzivă.

Pe aceeaşi temă

VIDEO Un judecător din Argeş spune că a fost bătut de poliţişti. Martorii îl contrazic: „El a început să-i înjure“

Un judecător din Argeş a fost încătuşat de poliţişti într-o cafenea de pe autostradă

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?