Introducerea unei taxe la intrarea pe Transfăgărăşan ar putea fi soluţia pentru menţinerea acestuia deschis şi iarna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transfăgărăşan Foto: Adevărul

Modernizarea Transfăgărăşanului este unul dintre capitolele planului de modernizare a infrastructurii din Argeş, pe lângă mult-disputata autostradă Piteşti-Sibiu. Din păcate însă n-au fost identificate surse sigure de finanţare pentru cel mai spectaculos drum al României.


Se ia însă în calcul introducerea unei taxe de intrare, de 10 lei, pe Transfăgărăşan, potrivit declaraţiilor făcute joi, la Piteşti, de ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Banii ar putea ajuta la realizarea acestui obiectv şi, mai ales, la  creşterea posibilităţilor de întreţinere a acestuia, inclusiv pe timpul iernii, astfel încât să poată fi practicabil tot anul.

Lucrări amânate

Pe de altă parte, oficiali ai CNADNR au anunţat că o parte dintre lucrările de amploare programate să se desfăşoare în vara acestui an pe partea dinspre Sibiu a Transfăgărăşanului şi menite să menţină drumul deschis mai multe luni pe an au fost amânate pentru anul viitor, din lipsa autorizaţiei de construcţie.

Este vorba despre intervenţiile anunţate de fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, în luna mai, gândite să ţină acest drum deschis mai multe luni pe an.

Explicaţia  CNADNR este că a existat o autorizaţie de construcţie, dar nu şi banii necesari, astfel încât, până când a fost alocată suma pentru lucrări, a expirat autorizaţia de construcţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat