Inspectorii OPC au găsit alimente expirate în restaurantele pensiunulor argeşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 În toate unităţile verificate de inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, în perioada 25 iulie - 12 august, s-au găsit nereguli, de la alimente expirate sau păstrate necorespunzător, până la  servicii proaste şi camere insalubre.

în unităţile de alimentaţie publică din Piteşti, Mărăcineni, Arefu , Cîmpulung Dîmbovicioara şi Corbeni au fost găsite 14 kg de alimente expirate. Produsele  au fost scoase din circuitul consumului uman, iar de la comercializare au fost oprite şi băuturi alcooloce al căror termen de valabilitate era depăşit sau care aveau probleme privind etichetarea sau depotitarea.  Problemele depistate nu s-au oprit aici: produse depozitate în condiţii improprii, mezeluri şi brânzeturi congelate etc.

În ceea ce priveşte cazarea, neregulile constatate au vizat lipsa informaţiilor turistice privind zona sau localitatea, inexistenţa listelor cu tarifele practicate pentru cazare, neerespectarea prevederilor privind dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea camerelor dar şi alte nereguli legate de afişarea instrucţiunilor de folosire a aparaturii din dotare.

Au fost  aplicate  18 amenzi în valoare de peste 80.000 lei şi au fost date 20 avertismente pentru intrarea în legalitate.  

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani