Incendiul de la Topoloveni, de neoprit de 15 ore. Fabrica aparţine milionarului Mohammad Murad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii se luptă de peste 15 ore pentru a stinge incendiul ce a izbucnit marţi seara la două hale de producţie a alimentelor de la fabrica milionarului Mohammad Murad din Topoloveni, judeţul Argeş. Un pompier a fost rănit, starea acestuia fiind stabilă.

Focul de la fabrica de la Topoloveni a pornit de la o friteuză industrială, iar incendiul s-a extins rapid din cauza cantităţii mari de ulei care s-a aprins.

Unul dintre zecile de pompieri care acţionează pentru lichidarea incendiului de la Topoloveni a suferit arsuri de gradele unu şi doi la piciorul stâng, în timpul intervenţiei.

Pompierul s-a rănit după ce a călcat într-o tavă cu ulei încins, având arsuri pe 4 la sută din suprafaţa corporală.

Incendiul nu este stins nici acum. Se lucrează pentru stingerea unor focare în interior, întrucât sunt locuri greu accesibile, mai sunt câteva focare şi există şi pericol de prăbuşire al plafonului. Mai avem o singură maşină la faţa locului. Starea colegului rănit este stabilă. Suprafaţa afectată de incendiu este de 3.000 de metri pătraţi. Două dintre cele şase hale au fost distruse. Se lucrează pentru stingerea incendiului de aseară de la ora 18”, a precizat pentru Adevărul Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

Construită în 1901, fabrica de prelucrare a fructelor şi legumelor din Topoloveni a fost preluată în 2002, de către MGC Topoloveni, companie aparţinând familiei hotelierului libanez Mohammad Murad. Compania a investit 3,7 milioane euro în modernizarea fabricii vechi ce poartă acum denumirea de Fabrica de Conserve Fructe, Legume, Carne şi Mixte. În prezent, MGC Topoloveni produce în patru secţii – sectia de legume, fructe şi mâncăruri; secţia de semipreparate congelate; secţia de sosuri; sectia de specialităţi din carne - sub mai multe branduri: Bunătăţi de Topoloveni, Grădina Mariei, A la carte collection, Quali (HoReCa), Beyroutee şi Tabakta (pentru pieţele internaţionale). Conform Top 300 Capital, Mohammad Murad are o avere estimată la 70-80 milioane de euro.

Bibiana Stanciulov, patroana firmei Sonimpex care deţine brandul Magiun de prune Topoloveni, principalul concurent pe piaţă al afacerii făcute scrum a reacţionat pe Facebook: "Fabrica MGC Topoloveni a luat foc... Am aflat imediat deoarece suntem vecini. Regretăm că li s-a întâmplat un astfel de eveniment. Dorim în continuare să obţinem în Justiţie rezolvarea -după 6 ani - a concurenţei neloiale pe care proprietarii acestei fabrici au făcut-o....". Bibiana Stanciulov face referire la procesul intentat societăţii conduse de familia Murad, ce deţine marca "Bunătăţi de Topoloveni" şi pe care reprezentanţii Sonimpex o acuză că a folosit ilegal toponimului Topoloveni pentru a îşi face publicitate.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică