Incendiatorul a două maşini de lux, prins prin Interpol după ADN-ul de pe o ţigară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Cătălin Ştefan, un bărbat care a incendiat două maşini de lux în 2014, în Piteşti, a fost prins recent, prin Interpol, la Munchen. De mare ajutor a fost ADN-ul prelevat de pe o ţigară lăsată lângă maşinile incediate.

Mihai Cătălin Ştefan (27 de ani) a incendiat un Mercedes ML şi un BMW seria 5 în anul 2014 şi a fost prins după doi ani şi jumătate, prin Interpol, la Munchen. Asta după ce în Germania şi-a bătut prietena, fata l-a reclamat, iar poliţiştii i-au prelevat o probă ADN. S-a cerut o expertiză în România prin Interpol, iar profilul ADN din Germania s-a suprapus cu cel prelevat de pe o ţigară lăsată lângă una dintre maşinile incendiate.

Mihai Cătălin Ştefan este din Piteşti şi are un trecut plin de probleme: a fost cercetat pentru viol, a tăiat cauciucurile la 9 maşini de lux şi şi-a bătut prietena de mai multe ori. Mihai Cătălin Ştefan este de câteva săptămâni în arestul Poliţiei Argeş. El locuia de aproape un an într-un orăşel de lângă Munchen înainte să fie prins. Plecase acolo după prietena sa, cu care are o relaţie de mai mulţi ani, relaţie presărată cu multe conflicte. În 2013 şi-a înjunghiat de trei ori iubita şi a fost reţinut de Poliţie.

Potrivit anchetatorilor, în 2013 individul s-a dus acasă la fată, într-un cartier mărginaş al Piteştiului, a spart uşa, a luat-o cu forţa şi a dus-o la el în apartament, situat la un bloc distanţă. Acolo a înjunghiat-o şi a fugit. Totul din cauză că adolescenta în vârstă de 17 ani îl părăsise şi nu voia să se întoarcă la el.  Din fericire, prietena sa a ajuns la timp la spital, rănile nefiind foarte grave. Timp de o noapte, autorul a stat fugit, iar a doua zi s-a predat la Poliţie. A fost eliberat ulterior, ca urmare a faptului că prietena sa şi-a retras plângerea. Când ea a plecat la muncă în Germania, Mihai Cătălin Ştefan a urmat-o. Problemele nu s-au încheiat însă nici acolo.

Ştefan şi-a agresat din nou iubita, iar aceasta l-a reclamat pentru ameninţare şi agresiune. Şi cum în Germania se prelevează probe ADN pentru mai multe tipuri de infracţiuni, profilul lui Mihai Ştefan Cătălin a fost înregistrat în baza de date. Drept urmare, s-a decis o expertiză ADN. Profilul lui Ştefan a fost trimis la Bucureşti, iar investigatorii au descoperit că profilul său se suprapune cu un profil ADN prelevat de pe o ţigară lăsată lângă un Mercedes ML incendiat în noaptea de 24 spre 25 mai 2014. În fapt, era singura probă ADN rămasă, deoarece toate celelalte probe au fost afectate din cauza temperaturii din acea noapte şi pentru că au fost prelevate la mai multe ore după comiterea faptei.

Proprietarul cere daune

În vara lui 2014, Mihai Cătălin Ştefan a incendiat două maşini de lux în Piteşti, în zona Stadionului Nicolae Dobrin, ambele cu acelaşi proprietar. După ce a incendiat Mercedesul ML, în mai 2014, acesta a dat foc şi unui BMW seria 5, în acest din urmă caz maşina fiind distrusă în întregime. Audiată de poliţişti, persoana vătămată a declarat că îl cunoştea puţin pe agresor. Investigatorii iau în calcul şi varianta unei răzbunări. În orice caz, păgubitul cere daune de aproape 100.000 de lei pentru cele două maşini de lux incendiate. Audiat de poliţişti, Mihai Cătălin Ştefan a refuzat până acum să coopereze.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”