În ce situaţii poţi cere la RAR un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului. Ce presupun procedurile simplificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din vara acestui an, în România se aplică proceduri simplificate pentru obţinerea duplicatului cărţii de identitate a vehiculului, emis de RAR în cazul pierderii, furtului sau distrugerii documentului original. Puţină lume ştie că situaţiile în care se poate emite un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului includ acum şi contexte care nu fuseseră luate în considerare.

În cazul în care aţi pierdut sau vi s-a furat cartea de identitate a vehiculului, ori respectivul doument s-a deteriorat, trebuie sa va prezentati la R.A.R. pentru a obţine un duplicat.

Scăpaţi de două drumuri

Vestea bună este că, după ce pe 18 aprilie, proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România a trecut şi de Camera Deputaţilor (for decizional, în acest caz), la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial întră în vigoare procedurile simplificate de obţinere a duplicatul cărţii de identitate a vehiculului. 

Mai exact, duplicatul se va elibera fără să mai fie nevoie de prezentarea de către solicitant a avizului autorităţii competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului şi, de asemenea, fără a mai fi nevpie de publicarea în Monitorul Oficial a anunţului privind pierderea, furtul sau distrugerea cărţii de identitate a vehiculului.

Situaţii noi în care se emit duplicate

De asemenea, situaţiile în care  pot fi cerute şi obţinute astfel de duplicate au fost extinse.

 

„O altă noutate constă în completarea situaţiilor în care se poate emite un duplicat al cărţii de identitate a vehiculului pentru toate cazurile în care, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului”, explică avocatul Raluca Cârstea, Legal Land. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple