Gheorghe Brătianu, marele istoric mort la Sighet în condiţii neelucidate

Nepot al lui Ion C. Brătianu, Gheorghe Brătianu (1898-1953) a fost una dintre figurile de prim rang ale intelectualităţii româneşti. A fost fost succesorul lui Nicolae Iorga la Catedra de istorie universală a Universităţii Bucureşti. Din cauza convingerilor sale politice, a fost obligat de comunişti să aibă domiciliu forţat între 1944 şi 1950, iar apoi a fost închis trei ani la teribila închisoare Sighet, unde a şi murit.

Gheorghe Brătianu s-a născut la 3 februarie 1898 în comuna Ruginoasa din judeţul Iaşi, ca fiu al lui Ionel Brătianu şi al Mariei Moruzi. A urmat cursurile Liceului Naţional din Iaşi, apoi Facultatea de drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza şi Facultatea de litere de la Paris. A obţinut titlul de doctor în filozofie la Universitatea din Cernăuţi în anul 1923 şi în litere la Paris în anul 1929. Timp de 17 ani, între 1923 şi 1940 a fost profesor la Facultatea de litere şi istorie din Iaşi, apoi, din 1940 până în 1947, la cea din Bucureşti, succedând Iui Nicolae Iorga la Catedra de istorie universală.

Cu însuşiri deosebite de dascăl, Gheorghe I. Brătianu a creat o şcoală istoriografică la care s-au format mulţi dintre istoricii noştri de frunte. Între 1940 şi 1941 a îndeplinit funcţia de decan al Facultăţii de litere şi filozofie din Bucureşti, iar în perioada ieşeană, între anii 1935 şi 1940 a fost directorul Institutului de istorie generală al Universităţii Alexandru loan Cuza. De asemenea, tot la Bucureşti a îndeplinit şi funcţia de director al Institutului de istorie universală Nicolae lorga, între 1941 şi 1947.

Gheorghe Brătianu ocupă astfel un loc de frunte în istoriografia românească. Puţini dintre istoricii noştri l-au egalat în ce priveşte varietatea preocupărilor şi amploarea operei publicate. O bibliografie selectivă, a lucrărilor sale, consemnează 38 de cărţi şi broşuri, precum şi 99 de articole în publicaţii ştiinţifice, tratând probleme de istorie medievală, cât şi de istorie modernă, contemporană şi de politică curentă.

A fost membru al Academiei Române

Integrarea istoriei naţionale în contextul universal a fost preocuparea majoră a lui Gheorghe Brătianu din ultimii ani ai activităţii sale. Astfel că în perioada 1945-1947 a publicat o serie de studii ce au format volumul Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în principatele române (1947). Istoricul a fost un deschizător de drumuri în domenii ale istoriei universale, cum ar fi istoria economică şi socială a Bizanţului sau istoria comerţului italian în Marea Neagră. Primele sale cercetări importante privesc comerţul oraşelor italiene medievale în zona Mării Negre (monografia Recherches sur le commerce genois dans la Mer Noire au XIII siecle, 1929).

A fost şi unul dintre distinşii bizantinişti ai vremii sale, în acest domeniu interesându-se îndeosebi de structurile social-economice şi de instituţii. Valoarea activităţii sale multilaterale a fost apreciată prin alegerea ca membru al Academiei Române şi al altor societăţi ştiinţifice străine cum ar fi membru al Societă Ligure di Storia Patria (Genova), membru al Institutului Kondakov (Praga), membru al Societăţii Regale de Ştiinţe şi Litere din Boemia, membru în Comitetul internaţional al studiilor istorice sau membru în Comitetul Naţional al Istoricilor Români.

Gheorghe I. Brătianu şi-a consacrat o bună parte a energiei şi activităţii politice, aflându-se, din 1930, în fruntea unei disidenţe liberale. Om de o aleasă integritate morală, el n-a urmărit prin activitatea politică să parvină în viaţa socială, in ierarhia ştiinţifică, în cariera universitară. Ideologia lui, caracterizată printr-o largă deschidere umanistă, a fost lipsită de orice afinitate cu aceea a curentelor şovine, rasiste sau mistice.

Cea mai vehiculată ipoteză: bătut de un gardian până a murit

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănţuite de autorităţile comuniste, Gheorghe Brătianu este înlăturat de la catedra universitară şi de la conducerea institutului de istorie. Astfel în septembrie i se fixează domiciliu forţat şi i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei, care ia numele de Academia R.P.R., i se retrage calitatea de academician ca de altfel şi altor 97 de personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti. Urmează noaptea de 7/8 mai 1950, când este arestat de organele securităţii şi întemniţat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat şi condamnat. Într-una din zilele dintre 23 şi 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii. Cele mai multe surse vehiculează faptul că a fost bătut de un gardian până când a murit. Cert este că în 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Vila Florica.

Fiind membru al celebrei familii argeşene, tatăl său fiind cunoscutul om politic liberal Ionel Brătianu, Gheorghe s-a întors pe meleagurile copilăriei în anul 1971, atunci când familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Vila Florica.