Genialul artist Emil Ivănescu Millan, pictorul puţin cunoscut care a restaurat zeci de biserici din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Ivănescu Millan FOTO: jurnaluldearges.ro

Fost student al marelui Costin Petrescu, Emil Ivănescu Millan a restaurat sau pictat zeci de biserici din toată ţara. Artistul a fost un geniu precoce: la doar 15 ani realiza 12 copii ale portretelor foştilor episcopi de Argeş.

Emil Ivănescu Millan s-a născut pe 15 februarie 1910 la Curtea de Argeş, într-o familie modestă a zugravului de troiţe bisericeşti Gheorghe Ivănescu şi a soţiei sale, Maria. Emil Ivănescu Millan a manifestat o înclinaţie aparte pentru pictură încă de mic, moştenind talentul tatălui său. În 1925, la doar 15 ani, la comanda episcopului Argeşului, Nichita Duma, surprins evident de calităţile de portretist ale absolventului Şcolii de artă şi meserii din Curtea de Argeş, Emil Ivănescu a realizat copii ale portretelor celor 12 foşti ierarhi ai episcopiei, uimind multă lume cu arta sa.

În 1927, beneficiind de o ucenicie pe lângă pictorul Dumitru Norocea, principalul restaurator al celebrelor picturi murale din Biserica ”Sf. Nicolae Domnesc” din oraşul natal, Ivănescu a fost remarcat şi angajat, la Bucureşti, de către pictorul Iosif Keber, specialist de nivel european în pictura ”al fresco"” (pe tencuială umedă).

Împreună cu Iosif Keber şi fiul acestuia, Adrian Keber, Emil Ivănescu Millan a realizat ansamblurile de pictură murală de la bisericile: Popa Chiţu, Spirea Veche, Delea Nouă, Delea Veche, Precupeţii Vechi, Sf. Elefterie Vechi, Catedrala ortodoxă din Caracal, bisericile ortodoxe Sf. Arhangheli şi Sf. Ioan din Craiova, din Săcele Băi, Novaci-Gorj şi Catedrala Sf. Dimitrie din Craiova. A urmat între 1935-1940, cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, secţia Artă decorativă, avându-l profesor printre alţii pe marele Costin Petrescu. Între 1936 şi 1950, Ivănescu a realizat picturile murale la zeci de biserici din Mureş, Dâmboviţa, Hunedoara, Mehedinţi, Bucureşti, Argeş şi Olt. Tot Ivănescu a restaurat picturile murale a şase biserici ortodoxe incluse pe lista monumentelor de arhitectură ecleziastică: Sf. Apostoli Bucureşti, Vâlsăneşti-Argeş, Tătărăi-Olt, Deagu de Sus-Argeş, Recea de Jos-Argeş şi Corbeni-Argeş

A participat la realizarea marii fresce de la Ateneul Român

Emil Ivănescu Millan a colaborat împreună cu mai mulţi studenţi, la solicitarea marelui profesor de artă decorativă Costin Petrescu, la realizarea fascinantei opere a acestuia, ”Marea fresca a neamului” de la Ateneul Român, precum şi la efectuarea lucrărilor de decoraţie murală a Palatului Regal din Bucureşti şi la executarea picturii parietale a Bisericii ”Mihai Vodă” din Capitală.

La începutul anului 1940, a fost mobilizat în armată, fiind repartizat la Regimentul 1 Călăraşi din Craiova, unde execută, la solicitarea comandantului unităţii, tabloul ”Călăreţ în salt”, apreciat de comanditar, prin ordin de zi pe unitate, ca ”relevând un talent excepţional”. Nu întâmplător, în luna februarie, este transferat la Marele Stat Major al Armatei, unde realizează ampla compoziţie de artă plastică ”Înfrângerea lui Carol d'Anjou la Posada”, receptată elogios de către conducătorii Armatei Române. În martie 1943, Ivănescu Millan devine membru al Corpului Artiştilor Plastici din România.

După decesul soţiei, Maria, survenit în noiembrie 1944, părăseşte capitala, stabilindu-se în Curtea de Argeş. În perioada 1948-1953, Ivănescu este angajat ca pictor scenograf de decor şi costume al Teatrului muncitoresc din Piteşti (devenit Teatrul ”Alexandru Davila”), contribuind efectiv la punerea în scenă a mai multor piese. Între 1965 şi 1968, în calitate de profesor de desen la Casa Pionierilor din Curtea de Argeş, descoperă tinere talente care vor confirma prin lucrările lor de artă plastică prezentate în expoziţii organizate pe plan zonal sau naţional.

La 22 decembrie 1972, pictorul Emil Ivănescu Millan se stinge din viaţă la numai 62 de ani, în casa familială din apropierea vestitelor ruine ale Bisericii Sân Nicoara din Curtea de Argeş.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică