Gauguin, Renoir, Cezanne, Toulouse-Lautrec, expoziție în premieră în România. Colecția Chesauri, văzută gratuit la Pitești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două luni, la Galeria Națională de Artă a Muzeului Județean Argeș din Pitești sunt expuse pentru prima dată în România 37 de lucrări grafice ale unor mari pictori impresioniști.

Expoziția poate fi vizitată până în februarie 2023 FOTO Denis Grigorescu

Toate cele 37 de lucrări sunt originale și au fost realizate de Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Pierre Auguste Renoir, Edouard Manet, Armand Guillaumin, Alfred Sisley și Paul Cezanne, nume emblematice ale impresionismului și picturii universale. Expoziția este organizată în parteneriat cu Art Expo SIA (Letonia) și Colecția Chesauri și a mai fost până acum în Lituania, Slovacia și Polonia.

Colecția Chesauri aparține familiei Chesauri din Letonia, ce deține peste 3.000 de lucrări ale unor artiști celebri. Lucrările colecției sunt expuse în mod regulat în muzeele și galeriile de stat din țările UE, sub formă de expoziții individuale.

Colecția a fost creată de-a lungul ultimelor decenii prin achiziționarea de la persoane fizice, prin licitații, precum și primite cadou a unor lucrări originale și valoroase realizate în diverse tehnici și diverse genuri, atât unice, cât și create în serie - în tehnica litografiei, sculpturii, basoreliefului, medaliei, serigrafului metalelor prețioase și de mătase.

Expoziția de la Pitești, intitulată ”Impresioniștii”, este deschisă până pe 4 februarie 2023. Cele mai multe dintre lucrările grafice expuse, nu mai puțin de 29, aparțin marelui pictor Paul Gauguin. Iată și tarifele de intrare la expoziție: adult - 30 lei; adult cu audioguide-35 lei; Copii/elevi/pensionari-20 lei; Copi/elevi/pensionari cu audioguide-25 lei; Grupuri organizate ( peste 10 persoane) 10 lei /persoană ; Grupuri organizate ( peste 10 persoane) cu audioguide-15 lei /persoană.

Curatorii expoziției sunt Vasili Chesauri și tatăl său, Alexandre Chesauri.

„O expoziție impresionantă”

„Am început în Franța să realizăm colecția de lucrări. Iar colecția familiei numără peste 3.000 de lucrări a zeci de artiști faimoși. Pasiunea pentru artă este o pasiune veche a familiei noastre. Bunicul a fost pictor profesionist, iar străbunicul meu a fost muzician. Iar tatăl meu este pictor și restaurator. Oferim publicului larg expoziții cu diverse lucrări din colecția familiei, proiectul fiind disponibil doar muzeelor și galeriilor de artă publice, nu și celor private. Pentru muzeele și galeriile de stat cu care colaborăm pentru a expune lucrările, totul este gratuit, administrația muzeului trebuind să asigure doar supravegherea lucrărilor. Expoziția de la Pitești este una specială și pentru că e foarte rar să vezi zeci de lucrări ale acestor mari artiști într-o singură expoziție”, a declarat pentru „Adevărul” Vasili Chesauri, curator al expoziției de la Pitești.

Colecția familiei Chesauri cuprinde printre altele nu mai puțin de 1.500 de obiecte și lucrări ale lui Salvador Dali. În colecția familiei se găsesc și lucrări ale unor mari artiști precum Paul Cézanne, Pierre-Auguste Renoir Camille Pissarro, Marc Chagall, Giorgio de Chirico, Pablo Picasso, René Magritte, Henry Moore, Paul Gauguin, Edgar Degas, Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard, Jean Cocteau ori Eugène Delacroix. O parte dintre lucrările din colecția familiei sunt expuse în mari muzee de pe glob, precum Muzeul Van Gogh din Amsterdam sau Muzeul Metropolitan din New York.

„Expoziția de la Pitești este impresionantă pentru că reunește creații ale unor nume mari ale artei. M-a surprins ideea de gravură care să aibă o tentă picturală. Există în fiecare lucrare subconștientul artistului și al personajelor”, spune pictorul Daniel Preduț, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Pitești.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”