FOTO VIDEO Peste 200 de piteşteni au sărbătorit Ora Pământului, în întuneric, în faţa Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ora Pământului a fost marcată şi la Piteşti, unde peste 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Primăriei. Luminile au fost stinse, între orele 20.30-21.30, timp în care mai mulţi tineri au aprins candele şi elevi talentaţi au dansat şi au cântat. Au fost lansate 60 de lampioane, unul dintre ele fiind purtat de vânt într-un copac.

Peste 200 de oameni, cei mai mulţi dintre aceştia tineri, s-au strâns, în această seară, în faţa Primăriei Piteşti. La 20.30 a fost întrerupt curentul în Piaţă, moment în care adolescenţii au aprins candele, scriind şi un mesaj din acestea, ”60+ Piteşti”. Mai mulţi copii au urcat pe scena special amenajată, unde au cântat şi au dansat, sub privirile încântătoare ale părinţilor, dar şi dascălilor. Mai multe cadre didactice şi-au însoţit elevii la acest eveniment. ”Am venit cu un grup de 15 elevi. Am vrut să fim prezenţi pentru a realiza încă o dată cât de importantă este natura pentru omenire şi să oprit degradarea mediului înconjurător.”, a spus unul dintre profesorii prezenţi. Pe parcursul orei în care luminile au fost stinse, zeci de copii au urcat pe scenă, au dansat şi au cântat în aplauzele celor prezenţi. Zeci de lampioane au fost fost lansate spre Cer. Unul dintre ele a fost purtat de vânt în crengile unui copac, din apropierea Primăriei. În câteva secunde, lampionul a fost cuprins de flăcări, dar din fericire s-au stins, fără ca focul să se extindă la pom.

Primarul Tudor Pendiuc a vorbit tuturor celor prezenţi despre importanţa campaniei Ora Pământului, subliniind  faptul că mediul înconjurător trebuie ocrotit, ca şi cum ar face parte din noi. ”Mă bucură faptul că oraşul nostru se numără printre cele 12 care participă la Titlul Earth Hour. Suntem câştigători chiar şi doar prin faptul că am participat. Acest lucru demonstrează că natura ne interesează.”, a mai spus edilul municipiului Piteşti.  Prefectul judeţului Argeş, Mihai Oprescu a avut grijă să apese pe întrerupător înainte de a ieşi din casă: ”Cu toţii trebuie să marcăm acest moment şi am avut grijă să sting luminile atunci când am ieşit din locuinţă, pentru a mă alătura tinerilor prezenţi aici”, a spus prefectul. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, a rămas plăcut impresionat de numărul mare al persoanelor tinere prezente: ”Sunte prezenţi foarte mulţi tineri, ceea ce înseamnă că le pasă. Este un lucru bun, care mă bucură.”, a spus Florin Tecău.

La ora 21.30, luminile s-au aprins. Copiii talentaţi care au dansat şi au cântat au terminat spectacolul câteva minute mai târziu. Foarte mulţi dintre ei au plecat spre case ţinând în mână candele aprinse.

                 

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice