FOTO VIDEO Inundaţii de proporţii în Argeş. Două persoane au fost evacuate cu barca, la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase ore a plouat torenţial, fără oprire, în Piteşti. Bulevarde, străzi, case şi magazine au fost inundate, iar zeci de maşini au fost luate de ape. Două persoane au fost evacuate din casă cu ajutorul bărcilor de la pompieri.

Inundaţii de proporţii în Argeş. Din cauza ploii abundente care a căzut toată noaptea, mai multe localităţi au fost inundate. Furtuna a pus la pământ copaci, iar pentru a salva mai mulţi oameni din casele pline cu apă pompierii au adus barca. Cel puţin şase localităţi din Argeş au fost serios afectate de ploaia care a căzut necontenit încă de aseară. Cele mai multe apeluri la 112, prin care oamenii cereau ajutor pentru că şuvoaiele de apă au intrat peste ei în case, s-au primit din oraşele Piteşti, Curtea de Argeş şi Costeşti.

La Piteşti canalizarea nu a mai făcut faţă. Au fost unele zone în care apa a avut chiar şi doi metri. Pe strada Gârlei apa măsura doi metri şi toate casele au fost inundate.Pentru o bătrână si fiul acesteia bolnav pompierii au hotărât evacuarea lor

„Sunt mai multe case inundate şi altele în pericol de a fi inundate pentru că la aceste cantităţi de apă,ploaia care a durat şase ore, canalizările nu au mai făcut faţă. S-au adăugat şi frunzele căzute şi avem astfel de situaţie”, a declarat Tudor Pendiuc, primarul oraşului Piteşti.

În zonele afectate, viitura a luat maşinile şi le-a dus zeci de metri. Oamenii au ieşit din case de frica puhoaielor şi au stat în ploaie în speranţa că aceasta se va opri şi apele se vor retrage.

"Oamenii ne-au rugat să intervenim la o casa inundată si acolo era o femeie bătrână şi băiatul acesteia grav bolnav. Apa era mare şi nu am putut intra, am sunat la 112. Femeia striga mereu din casă după ajutor", ne-a declarat Alin Perşinaru, agent de pază.

Pompierii au intervenit cu o autospecială şi cu o barcă pneumatică pentru a-i salva pe cei doi. "Intervenţia a fost foarte dificilă, apa a pătruns în casa, iar în unele locuri apa avea şi doi metri.Datorită curentului format de viitură fără barcă nu puteam scoate victimele", a declarat, pentru adevarul.ro, plutonierul Ionel Berbecaru, de la ISU Argeş.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie