FOTO VIDEO Incendiu lângă Arpechim: Au luat foc două cisterne încărcate cu bitum şi respectiv, motorină, şi un camion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a izbucnit,  în această după-amiază, la o staţie de bitum, aflată în apropierea Arpechimului. Fumul negru şi gros a putut fi observat de la câţiva kilometri distanţă.

Opt autospeciale de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au mers la faţa locului, pe Drumul 23. Flăcările înalte dar şi fumul gros au îngreunat misiunea pompierilor. Mai bine de două ore, aceştia au muncit din greu pentru ca flăcările să nu se extindă. A fost o intervenţie periculoasă şi pentru faptul că incendiul s-a extins la o hală unde erau depozitate materiale combustibile. În calea flăcările nu a stat nimic. Au ars o cisternă încărcată cu bitum, o cisternă încărcată cu motorină şi un camion. De asemenea, hala ardea şi ea ca o torţă. Doar intervenţia rapidă a militarilor a făcut ca riscul unei explozii să nu mai fie luat în calcul.

Lângă staţia de bitum îşi au sediile mai multe societăţi. Când au văzut vâlvătaia, angajaţii au ieşit în stradă. Toată scena a fost observată de către angajatul unei societăţi de pază ce are ca obiectiv supravegherea respectivelor firme. ”Când am ajuns am văzut flăcări înalte de cel puţin 20 de metri, un fum negru pe care l-am putut observa din centrul oraşului Piteşti când mă îndreptam către locul acesta. Am rămas însă fără cuvinte la reacţia angajaţilor care se aflau în curte. Erau speriaţi dar totodată şi curioşi. În loc să fugă din prima, se mai opreau pe loc să privească flăcările.”, a spus agentul de pază Cristian Aldea.

Pompierii au muncit continuu timp de două ore pentru a face faţă incendiului. Opt autospeciale au fost la faţa locului şi alte două cărau apă pentru a fi suficientă intervenţiei. Din fericire, nicio persoană nu s-a rănit sau intoxicat din cauza fumului. ”A fost o interbenţie dificilă, dar s-a încheiat cu bine, nu sunt victime. S-au înregistrat pagube materiale, pentru că au ars două cisterne, una încărcată cu bitum şi cealalată, cu motorină, şi un camion. Deocamdată nu am putut stabili cauza izbucnirii incendiului.”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al I.S.U. Argeş.

Ancheta autorităţilor va stabili ce sau cine anume a declanşat acest incendiu. Unul dintre paznici a declarat că a văzut mai multe persoane de etnie rromă, care nu sunt angajate la niciuna dintre societăţile care îşi desfăşoară activitatea în zonă, alergând imediat după izbucnirea incendiului.

                       

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”