FOTO VIDEO Bătrână leşinată sub privirile neputincioase ale soţului imobilizat la pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bătrâna a fost găsită leşinată în casă, iar soţul acesteia, imobilizat la pat, plângea, precum un copil, pentru că nu putea cere ajutor pentru soţia lui. Fiul celor doi a sunat la 112 şi a spus că nu mai poate da de părinţii săi, motiv pentru care un echipaj de la Pompieri şi o Ambulanţă au mers la adresa respectivă.

Elena Otobâcu, în vârstă de 72 de ani, locuieşte împreună cu soţul, într-un apartament din cartierul Craiovei. Bătrâna avea grijă singură de omul care i-a fost alături aproape 50 de ani, după ce, acesta, în urmă cu doi ani a paralizat. În această dimineaţă, fiul celor doi a sunat pe telefonul fix, dar nu  a răspuns şi tocmai de aceea a mers la casa părintească. Însă, nici aici nu avea să-i deschidă nimeni uşa. Speriat, omul a pus mâna pe mobil şi a sunat la 112. La faţa locului au sosit un echipaj de la Pompieri şi o Ambulanţă. Pentru că uşa era încuiată, militarii au spart un geam de la bucătărie şi astfel au putut intra în casă. Pe bătrână au găsit-o căzută pe podea, inconştientă, iar în pat, era soţul ei, care plângea pentru că, cel mai probabil, nu a putut face ceva pentru femeia cu care a împărţit şi bune şi rele.

Angajaţii de la SMURD i-au acordat îngrijiri medicale bătrânei, care şi-a revenit. ”Avea o stare severă de lipotimie. Noi am reuşit să o stabilizăm, dar o vom transporta la spital.”, a spus medicul. Femeia a fost transportată la spitalul Judeţean din Piteşti, unde a rămas internată pentru investigaţii amănunţite de specialitate. Întrebată cum se simte, Elena Otobâcu a spus: ”Sunt ameţită...Sper ca moşul meu să fie bine.”.Bătrânul a rămas acum în grija fiului. Din fericire, soţii Otobâcu au fost găsiţi la timp şi nu au avut loc alte urmări mai grave.

                        

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”