FOTO Un şofer de 87 de ani a provocat un accident cu patru victime. Octogenarul şi soţia sa au rămas încarceraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook  Info Trafic Pitesti - Răzvan Saliştean‎

Un şofer de 87 de ani a provocat un accident de circulaţie grav sâmbătă dimineaţă, pe raza localităţii argeşene Merişani. Trei maşini au intrat pe rând în coliziune după o manevră imprudentă octogenarului.

UPDATE: Şoferul care a provocat accidentul avea 87 de ani.

El şi soţia sa, în vârstă de 73 de ani, sunt cele două victime rămase încarcerate.

Ambii erau conştienţi când au fost scoşi din Loganul condus de octogenar, care se îndrepta spre Curtea de Argeş.

În urma accidentului, în care a fost implicată şi o a treia maşină, au mai rezultat două victime.

"Au fost aduse patru victime, dintre care una a fost internată pe chirurgie cu un traumatism toracic. Celelate trei sunt în curs de investigaţii, dar niciuna dintre victime nu este în stare gravă”, a declarat, pentru "Adevărul", Marius Pascu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş

Ştirea iniţială: Totul s-a întâmplat după ce unul dintre conducătorii auto a intrat cu maşina pe contrasens, 

"Din primele date conducătorul unui autoturism care se deplasa pe sensul Piteşti - Curtea de Argeş, pe linia dreapta dintre Merişani şi Borlesti a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens unde a lovit un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus. După impact cele două auto au fost lovite de al treilea care venea dinspre Curtea de Argeş", precizează IPJ Argeş.

În urma accidentului au rezultat mai multe victime, dintre care două, încarcerate.

Cele două persoane au fost scoase conştiente dintre fiarele contorsionate de către echipajul de descarcerare sosit la faţa locului împreună cu Poliţia şi Echipajele medicale.

FOTO: Trei maşini au fost implicate într-un accident pe DN7C. Două victime au rămas înarcerate
FOTO: Trei maşini au fost implicate într-un accident pe DN7C. Două victime au rămas înarcerate

Foto: Info Trafic Pitesti

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort