FOTO Ploile torenţiale au devastat cimitirul Rotăreşti din comuna argeşeană Bascov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cimitir devastat în Bascov

După ce a inundat 70 de case, pârâul Bascov a distrus şi câteva  zeci de cruci în cimitirul Rotăreşti. Aproape toate mormintele şi cavourile au fost acoperite de un strat gros de mâl.

La două zile după potopul care a lovit comuna argeşeană Bascov, peisajul este unul apocaliptic. Apele, care au început să se retragă, arată imaginea pagubelor suferite, iar cei afectaţi încearcă acum să se reîntoarcă la o viaţă normală. Potopul nu  a ocolit nici cimitirul Rotăreşti, după ce apele pârâului Bascov au inundat 70 de case pe strada Micşunele. Apa a lovit cu atâta putere încât a dislocat o parte din gard şi a pus la pământ mai multe zeci de cruci. Mormintele şi cavourile au fost acoperite de un strat gros de mâl, la care s-au mai adăugat bucăţi de mobilă, un aragaz şi multe resturi vegetale. 

În timp ce unii cred că este vorba de o pedeapsă divină, alţii au plecat la furat de fier vechi

Azi , câţiva oameni mai curajoşi au venit la cimitir, în încercarea de a face cât de cât curat. O femeie a cărei criptă fusese distrusă de ape crede că este vorba de o pedeapsă divină. "Oamenii nu mai vin la biserică, nici nu mai cred ... Unii încearcă să fure peste tot pe unde merg, inclusiv din biserică. Şi atunci cum să nu avem aşa dezastre?", s-a întrebat retoric aceasta. La nici zece metri, un alt localnic încerca să scoată nămolul dintr-un cavou gol, colmatat de viitură. Vizibil afecat de cele trăite, nea Ion ne-a spus că asemenea ploaie nu avăzut în viaţa lui şi că, la un moment dat, a crezut că vine sfârşitul lumii. Când s-a oprit ploaia şi a văzut dezastrul, nea Ion şi-a dat seama că a fost doar un avertisment. Din păcate, de suferinţa unora au încercat să profite hoţii de fier vechi, sosiţi la faţa locului în calitate de ... degajatori ai gunoaielor aduse de ape.

Primăria Bascov a solicitat sprijinul Jandarmeriei pentru a ţine hoţii la distanţă

Când au realizat că hoţi le dau târcoale, oamenii au alertat autorităţile locale. Primarul comunei Bascov a solicitat Jandarmeriei să asigure paza în zona cimitirului Rotăreşti, dar şi pe strada Micşunele, tocmai pentru a-i ţine la depărtare pe amatorii de chilipiruri. "Am avut mai multe sesizări venite din partea oamenilor loviţi de ape cum că etnici romi încearcă să fure gardurile şi obiectele din fier aduse de ape... Am solicitat şi primit imediat sprijinul Jandarmeriei, care a asigurat zonele expuse", ne-a declarat primarul Gheorghe Stancu. Deasemenea, primarul spune că, în toţi aceşti ani, albia pârâului a suferit modificări de curs, lucru care a condus la acest adevărat dezastru.

Deocamdată, oamenii nu au estimat pagubele

Pagubele produse de ape parohiei Rotăreşti nu au fost deocamdată evaluate însă, cel mai probabil, acestea vor fi suportate tot de enoriaşi. Lucrările de reparaţii vor dura cel puţin doi ani, în eventualitatea în care nu vor mai exista alte inundaţii. Deocamdată nu se ştie dacă o parte din ajutorul dat de Guvern va ajunge şi la Rotăreşti.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă