FOTO: Cum a „crescut” Piteştiul în ultimii 70 de ani
0De la oraş târg şi, mai apoi, centru al administraţiei în timpul domniei lui Neagoe Basarab, Piteştiul a avut o evoluţie notabilă în ceea ce priveşte dezvoltarea. Cu toate acestea, municipiul nu mai poate fi numit oraş istoric, pentru că demolările din anii regimului comunist l-au distrus aproape iremediabil sub aspectul acestor valori.
De la 1388, anul atestării documentare a Piteştilor într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân (care la 20 mai dăruia mânăstirii Cozia o „moară în hotarul Piteştilor”) şi până astăzi au trecut 626 de ani în care oraşul s-a tot transformat. A pornit la drum ca o localitate importantă din punct de vedere comercial, documente oficiale de la 1461 atestau „Calea Giurgiului”, parte a drumului care făcea legătura cu oraşele Giurgiu, Piteşti, Câmpulung-Muscel, Braşov şi faptul că negustorii piteşteni făceau comerţ cu oraşele Braşov şi Sibiu . În 1507, sunt atestate viile domneşti ale Piteştilor, iar în 1510-1511, Piteştii sunt numiţi oraş într-un document domnesc. În timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), Piteştii sunt capitală vremelnică a Ţării Româneşti, iar după moartea lui Neagoe Basarab, funcţionarea la Piteşti a sfatului domnesc este atestată până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în timpul domniilor lui Radu de la Afumaţi, Vlad Înecatul, Vlad Vintilă şi Pătraşcu cel Bun.
Municipiul devenit în anii 70-80, unul din marile centre industriale ale ţării
Transformarea oraşului, mai ales din punct de vedere urbanistic, este semnificativă mai ales în ultimii 70 de ani.
Din 1962 s-a întocmit un proiect de sistematizare pentru zona centrală a Piteştiului, zonă care se suprapune practic limitelor de dezvoltare a oraşului medieval. Pornindu-se de la premisa ca fondul construit şi structura urbană moştenite ar fi fost lipsite de valoare, proiectul a prevăzut dărâmarea a circa 90% din clădiri şi modificarea reţelei de străzi, cu păstrarea cel mult a unor direcţii impuse de relief. Ansamblul central a fost dărâmat între 1959 şi 1963. Autorităţile au decis că nimic din zona centrală a Piteştiului Vechi nu mai merită să fie păstrate pe motiv că nu mai rezonează cu afirmarea socialismului. “Dărâmarea străzilor Teiuleanu şi Craiovei s-a efectuat în două-trei luni şi nu a stârnit protestele întâmpinate de proiectul din 1974, respectiv scrisoarea cu peste 100 de semnături, adresată Comitetului Central al P.C.R. pentru salvarea casei din str. 1 Mai nr. 4. Odată îndeplinit rolul de cobai (în Bucureşti s-a aplicat <<experimentul>> Piteşti după cutremurul din 1977) se putea păstra un rudiment al vechiului centru comercial, str. Târgul din Vale, precum şi o valoroasă uliţă cu caracter rezidenţial, str. Brâncoveanu. Din nefericire, Ceauşescu a dorit să înzestreze oraşul cu un complex comercial cu cupolă numit curent „ <<templul foamei>>” explică politicianul Marius Postelnicescu, colaborator al Centrului Cultural Piteşti, care este de părere că, deşi nu este un oraş istoric, sau nu mai este, Piteştiul a fost un oraş “splendid”.
Demolările din anii regimului comunist au distrus aproape iremediabil Piteştiul istoric
“Din nefericire, şi după 1990 s-a mai distrus mult din ce mai rămăsese, din ignoranţă, neştiinţă sau poate rea-voinţă. În toate ţările civilizate din lume există oraşe istorice, de care se ţine cu toate puterile, pentru că acestea formează dovada vie a dăinuirii respectivului popor. Un oraş istoric conţine elemente esenţiale ale unei culturi anterioare. În municipiul Piteşti, ca valori arhitecturale, se păstrează astăzi biserica „Sf. Gheorghe”, hanul Gabroveni, Palatul Prefecturii (Muzeul Judeţean), Casa Fostiropol (Şcoala populară de artă şi meserii), Clădirea Primăriei din bd. Republicii (Galeria de Artă), câteva imobile pe străzile Târgu din Vale, Sf. Vineri, M. Kogălniceanu.
Se încearcă, iată, în ultimii 8-10 ani amenajarea urbanistică a centrului municipiului şi a unor zone publice, atâtea câte au mai rămas în domeniul public pentru a reliefa, cât de cât, o altă imagine a Piteştiului. Evidente astăzi, ca zone de promenadă, sunt hipermarcheturile şi molurile (sic!), strada Trivale şi parcul Ştrand. Ceea ce în regimul comunist însemna întreprinderi de producţie, azi ele sunt mutate în afara oraşului sau dărâmate, aşa cum, iată, în zona de nord avem pe locul unde erau serele Piteşti un important complex industrial. Domeniul imobiliar a explodat după 1997, case, vile, imobile comerciale au „invadat” oraşul, unele frumoase, altele de prost gust.” , mai spune Postelinescu.