Fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, achitat în dosarul asfaltării drumului până la consiliera sa. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Argeş l-a achitat pe fostul primar al Piteştiului, Tudor Pendiuc, dar şi pe Florentin Branişte, directorul ADP Piteşti, trimişi în judecată de DNA, în februarie, într-un dosar cu acuzaţii de instigare la abuz în serviciu în legătură cu asfaltarea unui drum aflat în afara domeniului public

Este vorba de dosarul aferent celebrului scandal al asfaltării drumului spre fosta secretară şi consilieră a primarului, Carmen Lis. 

Potrivit acuzaţiilor DNA de la acea vreme, în luna septembrie 2014, au fost efectuate lucrări de modernizare şi asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Piteşti. Suprafaţa de teren respectivă (506,6 metri pătraţi - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum şi dintr-un spaţiu cu vegetaţie aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuinţa unei persoane cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Piteşti.

Decizia nu este definitivă. Iată ce se arată în soluţia pronunţată în şedinţă publică din 28 Iunie 2018, la Tribunalul Argeş - Secţia penală: "Achită pe inculpatul BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA(...), achită pe inculpatul PENDIUC TUDOR (...) dispune restituirea către inculpatul BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA a sumei de 27.747,02 lei, achitată la casieria Administraţiei Domeniului Public Piteşti (...),precum şi ridicarea măsurii asigurătorii (...).Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei”.

Citeşte şi: STENOGRAME „Şosea până la mândra-n poartă“. Cum s-a dat de gol Pendiuc că şi-a asfaltat drumul spre secretara iubită

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani