Fost primar din Argeș, condamnat la închisoare pentru favoruri sexuale cerute unei angajate. „Te pot angaja pe cabinetul meu, îţi dau 35 milioane”

0
Publicat:

Fostul primar al comunei Călinești, Mihai Georgescu, a fost condamnat în primă instanță la închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat că s-a folosit de funcţia sa pentru a cere favoruri sexuale unei angajate, în schimbul promovării.

Fostul edil Mihai Georgescu a fost condamnat la închisoare cu executare. FOTO: Facebook

Mihai Georgescu, fostul primar al comunei argeșene Călinești, a fost condamnat de Judecătoria Pitești la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat pentru folosirea funcției în scop sexual. Decizia, pronunțată miercuri, 30 iulie, nu este definitivă.

Ancheta a scos la iveală că edilul a pretins în mai multe rânduri favoruri sexuale din partea unei angajate, în schimbul promisiunii de a o transfera într-un alt post.

Cazul a devenit public în iunie 2022, după ce victima, pe atunci agent de pază la Primărie, a făcut publică o înregistrare audio în care fostul primar o presa să accepte o relație intimă.

 „Tu oricum ieşi cu cineva. Tu de la mine ai de câştigat. Că ieşim o dată pe lună... nici n-am timp. (...) Tu trebuie să te gândeşti ce vrei. «Mă, vreau să-mi fie bine? Bun, mă culc cu unu, da’... doar de dragul de a mă culca sau mai am şi alte… să-mi fac şi eu o carieră, să-mi fac un viitor?!» Eu îţi spun că vreau să îmi fie bine şi mie şi vreau să îţi fac să-ţi fie bine şi pentru tine”, îi spunea primarul Mihai Georgescu femeii.

„Te pot angaja pe cabinetul meu, îţi dau 35 milioane, mă duci, mă aduci, nu ştiu, chestii d-astea. Îţi dau liber cât vrei tu, îţi faci viaţa cum vrei. Dacă am şi eu...nevoie de tine şi vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziţia mea. E decizia ta. (...) Îţi asigur tot ce vrei, stabilitatea locului de muncă, salariu bun, nu ştiu...prime, tot ce vrei, relaţii, te duc în lumea bună”, este o altă înregistrare cu insistenţele fostului edil.

Concret, potrivit rechizitoriului procurorilor, el este acuzat că „în intervalul 29.10.2021 – 24.05.2022, profitând de aceeaşi situaţie de autoritate şi superioritate asupra persoanei vătămate, prin prisma funcţiei de demnitate publică pe care o ocupa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins, în mod repetat, favoruri de natură sexuală de la persoana vătămată, în sensul că i-a solicitat să întreţină relaţii sexuale, totodată mângâind-o pe sâni şi în zonele intime, luând-o în braţe şi sărutând-o pe buze. De fiecare dată persoana vătămată a respins avansurile de natură sexuală venite din partea inculpatului. Toate pretinderile de natură sexuală au avut loc în biroul inculpatului din sediul Primăriei Călineşti”.

Pe lângă condamnarea la închisoare, instanța a dispus și interzicerea dreptului de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de patru ani şi l-a obligat pe fostul primar Mihai Georgescu să-i plătească victimei daune morale în valoare de 20.000 de lei. Sentința poate fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare