Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, arestaţi pentru tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudele interlopului, împreună cu doi minori au smuls un lanţ de aur de la gâtul unei femei, în centrul Piteştiului. Victima a sunat la poliţie, iar oamenii legii i-au prins pe hoţi la 15 kilometri de Piteşti, în comuna Albota.

Interlopul craiovean Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, are urmaşi care-i duc faima pe mai departe. Fiul său, Laurenţiu Anghel (23 de ani) şi ginerele Marius Constantin (22 de ani) au fost reţinuţi de poliţiştii argeşeni, luni seară, după ce, împreună cu doi minori, ar fi tâlhărit o femeie în centrul Piteştiului.

Victima se afla în apropierea Direcţiei de Finanţe Publice Argeş, pe o alee, când a a văzut un Renault Megane cu număr de Franţa, în care se aflau patru tineri, că încetineşte aproape de ea.

Unul dintre băieţi a coborât şi a început să alerge în spatele femeii, după care i-a tras lănţicul de aur de la gât şi a rupt-o la fugă spre autoturism.

Speriată la culme, femeia nu s-a lăsat, însă, păgubaşă. A notat numărul de înmatriculare al automobilului cu pricina, a sunat la 112 şi le-a spus oamenilor legii ce s-a întâmplat, aceştia pornind imediat pe urmele celor patru.

„Am găsit lanţul sub scaun”

Poliţiştii au reuşit să dea de urma celor patru după ce au organizat mai multe filtre în oraş. I-au găsit în cele din urmă la 15 kilometri de locul faptei, în comuna Albota. Oamenii legii i-au tras pe dreapta şi au început să le cotrobăie prin maşină, moment în care au găsit bijuteria care a aparţinut femeii prădate. Luaţi la întrebări, toţi patru au negat că ar fi comis o tâlhărie, mai mult, fiului lui Bercea Mondial  i s-a făcut rău şi a primit îngrijiri de la medici.

„M-au bătut poliţiştii, şi eu sunt şi bolnav. Am înţeles că au găsit un lanţ. N-am fugit de poliţie, dacă fugeam, nu mai opream la semnalul lor. Veneam de la Bucureşti cu cumnatul meu. Pe băieţii ceilalţi i-am luat de la Vamă, la ocazie, nu-i cunosc, pe cuvântul meu”, a spus Laurenţiu Anghel. 

După ce a primit îngrijiri de la medici, acesta, împreună cu cumnatul său, Marius Constantin, din Drăgăneşti Olt, cu Dumitru Adrian Cătălin Peţea (17 ani) şi fratele acestuia Ionuţ Gheorghe (15 ani), ambii din Slatina au fost conduşi la sediul IPJ unde au petrecut 24 de ore, fiind reţinuţi pentru tâlhărie.

“Ştiu că mi-a arătat un poliţist că am un lanţ sub scaun. Am rămas surprins, nu ştiu nimic de el“, a spus Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial.

Toţi cei patru au fost reţinuţi, iar marţi fiul şi ginerele lui Bercea au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, în timp ce minorii sunt cercetaţi în libertate pentru tâlhărie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile