Evaluare naţională 2016. Elev ieşit din examenul la Matematică: „Mă simt de parcă aş fi luat Liga Campionilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emoţiile elevilor şi părinţilor se încheie pe1 iulie, odată cu afişarea rezultatelor FOTO: Denis Grigorescu

Matematica, a doua probă de la Evaluarea naţională 2016, a fost considerată de mulţi candidaţi mai dificilă decât proba de la română. Emoţiile candidaţilor vor continua până vineri 1 iulie, atunci când se vor afişa rezultatele la Capacitate 2016.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2016. „Au fost subiecte dificile”

Una dintre unităţile de învăţământ de top din Piteşti este Şcoala „Marin Preda”. Iar timp de două ore cât a durat examenul, părinţii au încercat să îşi anihileze emoţiile prin diferite metode mai mult sau mai puţin inedite. O mămică purtând un tricou cu toate culorile curcubeului îşi mângâie unghiile, după care şi le roade discret.

Un tată foarte vioi purtând tricoul lui FC Argeş conversează cu alţi doi părinţi, încercând să pronosticheze ce note vor lua odraslele. „Nu vor fi probleme. Fata mea a învăţat aproape două ore pe zi, a fost şi olimpică. I-am promis că mergem în Grecia dacă ia media peste 9”, ne spune o mămică care bate cu degetele pe geantă ca pe o tobă.

La ora 10.30, a ieşit de la a doua probă de la Evaluarea Naţională 2016 primul candidat, Ştefan Dragomirescu. „A fost mai greu subiectul al treilea, cu aria şi perimetrul unui triunghi, şi cu calcularea ariei laterale a unei prisme. Am comparat subiectele cu cele de anul trecut şi, per ansamblu, mi s-au părut mai dificile. Mă aştept să iau cel puţin 8 la matematică şi 9 la română. Voi merge mai departe la Liceul Economic”, ne spune Ştefan zâmbitor.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2016: ”Băi, ce tare e că am scăpat”

Un alt candidat (foto dreapta) iese din curtea şcolii făcând câteva mişcări de breakdance. Ridică pumnul în aer şi se îmbrăţişează cu alţi doi colegi: „Băi, ce tare e că am scăpat. Meserie!”. Îl abordăm pentru a ne spune câteva cuvinte. Nu vrea să îşi spună numele complet: „Să scrieţi în ziar doar Alin. Atât. Ce să vă zic? De abia acum m-am liniştit şi eu. Am scăpat de mate, mă simt de parcă aş fi luat Liga Campionilor. A fost destul de greu la mate, dar cred că o să iau undeva în jur de 8,50, ceea ce e super. De acum pot să mă bucur şi eu de vacanţă.”

Încet-încet, trotuarul din faţa Şcolii „Marin Preda” se umple de elevi şi părinţi. Examenul de capacitate 2016 s-a încheiat. Cu ce rezultate, se va vedea pe 1 iulie.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne