Efectele negative ale cimbrului. Pentru cine este contraindicat unul dintre cele mai populare condimente-medicament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Folosit în multe bucătării ale lumii, graţie aromei sale plăcute ce derivă din lista lungă de uleiuri esenţiale conţinute, cimbrul este la fel de valoros şi în fitoterapie, fiind recomandat pentru tratarea a zeci de afecţiuni medicale. Totuşi, nu oricine îl poate folosi ca remediu în indicaţiile terapeutice ce i-au fost asociate.


"Uleiul esenţial de cimbru conţine o substanţă cu puternice proprietăţi antiseptice - timol (până la 25 %) - folosită pentru prevenirea infecţiilor încă dinainte de apariţia antibioticelor moderne. Există studii care au demonstrat că uleiurile volatile din cimbru distrug bacteriile atacându-le membrana celulară, căreia îi reduce permeabilitatea. În plus, s-a demonstrat că bacteriile nu pot dezvolta rezistenţă la uleiul de cimbru, aşa cum o fac în cazul antibioticelor de sinteză, datorită faptului că respectivul ulei are componente atât de multe şi de variate, încât face imposibilă o adaptare a microorganismelor în acest mediu", explica, pentru Adevărul, specialistul în fitoterapie, Elena Badea.

Pe lângă multele beneficii, planta are şi contraindicaţii

Faptul că substanţele active din cimbru au proprietatea de a preveni apariţia bolilor şi de a întări sănătatea organismului este atât de cunoscut, încât se apelează cu o foarte mare lejeritate la folosirea acestei plante în automedicaţia naturistă, mai cu seamă că antioxidanţii conţinuţi l-au impus în rândul celor mai importante plante cu proprietăţi anti-oxidante, iar vitaminale şi mineralele conţinute i-au sporit şi mai tare popularitatea.

Cimbrul este indicat în caz de astm, pneumonie, infecţii respiratorii recidivante, laringită, faringită, amigdalită, colită severă, infecţii renale, infecţii genito-urinare cronice (nefrită, pieliţă, salpingită, viermi intestinali, dar şi în sinuzită, gingivită, carii, placă bacteriană etc. Totuşi, pe lângă multele beneficii, planta are şi contraindicaţii", avertizează specialistul în fitoterapie.

Risc de avort

Pentru femeile însărcinate, folosirea cimbrului este deosebit de periculoasă: efectele administrării acestuia mergând până la pierderea sarcinii.

"Femeile gravide şi cele care alăptează ar trebui să evite consumul de cimbru. Cimbrul este contraindicat şi în dispepsii şi hipopepsii grave, deoarece inhibă activitatea enzimatică. De asemenea, planta este nerecomandată şi în caz de insuficientă pancreatică", explică Elena Badea.

În doze mari, produce delir

Pentru orice tratament cu cimbru cereţi mai întâi sfatul unui specialist. Foarte importantă este respectarea dozelor recomandate.

"Administrat în doze prea mari, uleiul de cimbru poate avea efecte adverse severe precum convulsii, vărsături, dureri abdominale puternice, delir", încheie specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente