Doi copii au fost răniţi într-un accident, în Argeş. Este al doilea, în decurs de câteva ore, cu minori printre victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În maşină se aflau şi doi copii. Foto ISU Argeş

Alţi doi copii, de 6 şi respectiv 8 ani, au fost răniţi într-un accident, în Argeş, după ce, tot duminică, un copil aflat într-o maşină implicată într-un alt eveniment rutier a ajuns la spital.

Al doilea accident a avut loc în localitatea Furnicoşi.

"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, o femeie de 33 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe DN73, din direcţia Câmpulung către Piteşti, în localitatea Furnicoşi, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens, a izbit un cap de pod şi s-a răsturnat", precizează IPJ Argeş.

În urma accidentului, conducătoarea auto şi doi minori, de 8, respectiv 6 ani, pasageri în autoturism, au fost transportaţi la spital. 

"În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut", mai precizează IPJ Argeş.

Al doilea accident cu victime copii

Duminică dimineaţă, alte patru persoane, printre care şi un copil, au fost rănite după ce maşina condusă de una dintre victime, o femeie din Ilfov, s-a răsturnat într-o localitate din Argeş.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Trei adulţi şi un copil, răniţi într-un accident, în Argeş. Maşina în care se aflau a intrat într-un parapet şi s-a răsturnat

Un tânăr a rămas încarcerat după ce a intrat cu maşina într-o glisieră, apoi într-un cap de pod, pe DN73. Bărbatul e în stare gravă

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică