Din neatenție, un șofer era să omoare doi copii și a fugit de la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un șofer din comuna Călinești care circula prin Pitești nu s-a asigurat la manevra de mers înapoi și a dat peste un cărucior în care se aflau doi copii de 2 și 3 ani. După ce a rănit micuții, conducătorul auto a fugit de la locul accidentului.

Un șofer de 53 de ani din comuna Călinești a produs un accident, miercuri, în Pitești, pe strada Mihai Eminescu, în intersecţia cu Calea Bucureşti.

În timp ce conducea un autoturism, acesta nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a accidentat uşor doi micuți în vârstă de 2, respectiv 3 ani.

Copiii se aflau într-un cărucior condus de bunica acestora, de 50 ani, din Piteşti, și traversau strada  Mihai Eminescu.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii, fără încuviinţarea organelor de poliţie. După 10 minute, acesta a fost însă depistat de polițiști pe strada Pictor Nicolae Grigorescu și va răspunde în fața legii pentru ceea ce a făcut.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție