Demonstrații de meșteșuguri la Târgul Moşilor de Vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La târg veți găsi oale, străchini, căni de lut și multe alte produse de ceramică

A devenit o tradiție ca, înainte de Sărbătoarea Rusaliilor, Piața Primăriei să se umple de oale și ulcele, țesături, împletituri și alte obiecte de artizanat. Piteștenii sunt așteptați, de poimâine, să asiste la demonstrațiile ceramiștilor și țestătorilor și, de ce nu, să-și încerce talentul de meșteșugari.


 La Pitești, Sărbătoarea Rusaliilor va fi întâmpinată, și anul acesta, cu  tradiționalul Târg al Moșilor de Vară, ajuns la cea dea a XXX-a ediție, manifestare naţională apreciată, în egală măsură, de instituţiile de cultură din ţară, de publicul iubitor de artă populară, precum şi de renumiţi meşteri populari, participanţi obișnuiți la expoziţiile autohtone de creaţie populară. De mâine seară, zeci de ceramiști și ţesători, pictori iconari, meșteri în arta lemnului, creatoare de textile, port popular, păpuşi şi podoabe tradiţionale  din Argeş, Cluj, Vâlcea, Târgovişte, Dâmboviţa, Maramureş și Mureş își vor aduce marfa la Pitești, pentru ca, de vineri, și-ți expună produsele la târg. Vor veni nu doar cu marfa, ci și cu uneltele muncii pentru că le-au pregătit piteștenilor interesați de tradițiile populare, câteva demonstrații de meșteșuguri, iar vizitatorii târgului vor putea să-și încerce îndemânarea sub îndrumarea artiștilor populari.

Tradiții

Moșii de vară reprezintă una din cele două mari sărbători de peste an
închinate pomenirii morților iar în Argeș, ca în multe alte județe ale țării,  exstă tradiția ca în Sâmbăta și Duminica Rusaliilor (11-12 iunie) să se împartă, în cimitire, diverse vase pline. Dacă până acum, gospodinele care încă mai țin la tradiție, n-au prea avut ce să aleagă din mormanele de kitschururi din plastic și melamină, de vineri vor putea să cumpere oale, străchini, căni de lut, linguri sau polonice de lemn, direct de la târg.
 
„Se împart străchini și farfurii care au în ele o fiertură, fie că este vorba de griș, orez sau sarmale, o mâncare fiartă, din care să iasă aburi, pe care sufletul  morților s-o primească în semn de ofrandă, alături de o ulcică în care se pune vin sau suc, de coada căreia se atârnă, neapărat, o floare  de lămâță.”, explică  Dr.Filofteia Pally, directorul general al Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti.

Expoziţia cu vânzare, organizată de Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti va fi deschisă până în  Duminica Rusaliilor (), între orele 09.00 – 21.00.



Mai multe pentru tine:
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu şefii de misiune ai statelor UE acreditaţi la Bucureşti. Ce a spus Oana Ţoiu despre consolidarea securităţii pe Flancul Estic
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională