De ce se spune „Noroc!“ atunci când cineva strănută. Originile şi explicaţiile celor mai cunoscute reguli din codul bunelor maniere

Încă de la începuturile existenţei sale sociale, umanitatea a impus diferite norme de comportament. Când s-au pus bazele bunelor maniere şi care sunt explicaţiile legate de o parte dintre cele mai importante gesturi din „cod“, puteţi afla din articolul de mai jos.

După cum spune profesorul de istorie Constantin Vasilescu, ”se crede că prima carte propriu-zisă de bună maniere ar fi fost scrisă în Egipt în jurul anului 2400 I.Hr. De către Ptah-hotep, primul ministru de atunci. Bazele codului bunelor maniere – cum este cunoscut în zilele noastre – au apărut în Antichitate, atunci când s-a creat un spaţiu civic al gestului (agora), ca şi arta utilizării lui, arta oratoriei”.

Iată în continuare şi explicaţii ale celor mai importante gesturi din codul bunelor maniere.

Legat de faptul că bărbatul trebuie să meargă lângă femeie pe partea exterioară a drumului, profesorul Constantin Vasilescu precizează că ”originile acestei cutume de bună purtare, dar şi de precauţie, nu au o încadrare exactă în istorie, însă fac referire la prevenirea expunerii doamnei la eventualele pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului. De asemenea, din poziţia respectivă, bărbatului i-ar fi mai uşor să îşi apere însoţitoarea, ferind-o de expunerea la pericole”.

De ce bărbatul intră primul în restaurant? ”Pentru că este unul dintre foarte puţinele locuri unde lipsa de politeţe nu este un defect. Explicaţia este simplă. De obicei, când se deschide uşa restaurantului, oamenii din local îşi îndreaptă privirile spre intrare. Bărbatul intră primul, tocmai pentru a feri femeia care îl însoţeşte de privirile indiscrete”, spune Constantin Vasilescu

De ce se spune „Noroc!” sau „Sănătate!” atunci când cineva strănută? ”La începutul primului secol al erei noastre, oamenii credeau că strănutul duce la pierderea sufletului sau încetarea bătăilor inimii, aşa că expresia „Fii binecuvântat!” („Noroc!” sau „Sănătate!” la români) era utilizată ca o formulă menită să prevină aceste nenorociri. În plus, în acele vremuri medicina era una rudimentară şi făcută după ureche şi oamenii îşi pierdeau frecvent viaţa din simple gripe sau răceli. Drept urmare, o astfel de urare avea o importanţă mult mai mare decât astăzi, fiind înzestrată, în conştiinţa oamenilor, cu puteri oarecum vindecătoare”.