Cum tratezi reumatismul cu lemn-dulce. Leacuri folosite de străbunici, confirmate de fitoterapeuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o formă sau alta, peste o sută de milioane de oameni suferă de reumatism, iar asta doar la nivelul Europei. De mii de ani, se cată leacuri pentru a ameliora simptomele acestei boli dureroase. Fizioterapia este, acum, o soluţie pentru aceste probleme. Ajutată de un tratament corespunzător, dă rezultate şi mai bune.

În primul rând, trebuie spus că diagnosticul se pune doar de către un medic de specialitate, care va stabili şi o schemă de tratament. Dincolo e medicina alopată însă, există o serie de plante medicinale cu efect terapeutic în cazul bolilor reumatice. Socul, mesteacănul, tarhonul, tătăneasa, coada calului, leuşteanul, măceşul sunt cele mai cunocute buruieni din care se prepară remedii pentru reumatici. Pe lângă acestea, exisă şi plante nu la fel de populare, dar cu efecte la fel de benefice, dacă nu, chiar mai eficiente.

Lemnul-dulce (Glycyrrhiza glabră) este una dintre ele. Este vorba despre o plantă originară din India, aclimatizată şi în România cu mii de ani în urmă, care creşte prin albiile secate ale apelor şi prin lunci, şi care, la noi în ţară, este întâlnită mai ales în Oltenia, în sudul Moldovei (judeţul Vrancea) şi în Banat. Străbunicii noştri îi spuneau dulcişor sau iarbă dulce, datorită gustului pe care-l are rădăcinina acesteia, şi îl floseau de la tratarea răcelilor, herpesului şi infetilităţii până la ameliorarea reumatismului. 

„Lemnul dulce este folosit în tratarea reumatismului graţie efectelor antiinflamatoare şi calmante pe care le are. Peste o linguriţă de rădăcină de lemn-dulce adăugăm două căni cu apă clocotită. Lasăm o noapte la macerat, apoi strecurăm. Se beau câte o jumătate de pahar, de trei ori pe zi”, recomandă specialistul în fitoterapie Elena Badea. 

Tinctura de lemn dulce are, de asemenea, efecte benefice în bolile reumatice. „Avem nevoie de o lingură de plantă, peste care turnăm o jumătate de litru de vodcă. Lăsăm două săptămâni, apoi depozităm în sticluţe. Se administrează câte 30 de picături, de trei ori pe zi. Atenţie, tinctura nu se va administra femeilor însărcinate!”, mai spune specialistul.

Planta este, de asemenea, utilă în tratarea reumatismului dacă o folosim în băi calmante. „Pentru o baie cu efecte calmante, adaugăm în apa de baie fierbinte un decoct preparat din patru linguri de rădăcină de lemn-dulce mărunţit, fierte în doi litri de apă, timp de 20 de minute. Se recomandă decoctul preparat din rădăcină de lemn-dulce atunci când durerile nu cedează nici ziua, nici noaptea”, explică Elena Badea, care recomandă consultarea unui medic specialist înainte de a apela la aceste remedii, mai ales că vorbim de o plantă cu efecte puternice în cazul căreia se impun anumite măsuri de precauţie atunci cand o folosim şi în cazul căreia trebuie spus, în primul rând, faptul că nu se  administreată pe perioade lungi de timp, fără întrerupere.

Orice problemă medicală aveţi, vă recomandăm să nu vă automedicaţi şi să apelaţi la sfatul unui medic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani