Cum au furat trei bărbaţi un berbec şi un miel de la o stână. Animalele, plimbate kilometri întregi în portbagajul unei maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi din Argeş s-au ales cu dosar penal pentru furt, după ce au sustras un berbec şi un miel de la o stână de lângă barajul Vidraru şi au plimbat animalele vii kilometri întregi.

Duminică seara, pe 17 mai, o patrulă de jandarmi care se afla în timpul executării misiunilor specifice, a observat pe malul râului Argeş, în apropiere de barajul Prundu, un autoturism care se deplasa cu viteză redusă. Acţionând asupra unei suspiciuni că ocupanţii se află la braconaj piscicol, jandarmii au trecut la interceptarea autoturismului şi legitimarea persoanelor.

În momentul opririi autovehiculului, echipajul de jandarmi a avut surpriza să observe în portbagaj un berbec şi un miel, iar când au fost chestionaţi cu privire la provenienţa acestora, cei trei ocupanţi, bărbaţi cu vârste de 19, 38 şi 50 ani, au declarat ca le-au sustras de la o stână din apropiere.

Pe numele celor trei, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, art. 228 Cod Penal.

Ovinele au fost returnate proprietarului de drept, iar bărbaţii împreună cu documentele întocmite cu această ocazie au fost predaţi lucrătorilor de Poliţie din cadrul Secţiei 4 în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor