Cum a încercat un primar să convingă o tânără să-i trimită poze goală „de la spate”. A oferit 300 de lei pentru asta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook Florin Proca

Bogdan Florin Proca, primarul comunei Berevoeşti - Argeş a abordat pe Facebook o tânără stabilită în străinătate, i-a făcut complimente şi i-a cerut poze „de la spate”, pentru care a fost dispus să şi plătească 300 de lei. Fata a înregistrat conversaţiile. Edilul neagă că ar fi discutat vreodată.

Tânăra, stabilită în străinătate, are 26 de ani, este Politics & Government Assistant for Social Media on EMEA, la o companie străină şi spune că s-a trezit abordată pe Facebook de primarul comunei Berevoeşti, Bogdan Florin Proca. 

A intrat în jocul edilului, după ce a verificat cu instrumente specifice (lucrează în domeniul social media), că cel cu care vorbeşte e chiar edilul, iar ulterior a transmis redacţiei „Adevărul” mesajele pe care primarul i le-a trimis începând cu data de 1 aprilie 2021.

„Am vrut să îl raportez pentru că reprezintă un segment al celor care fac abuzuri, considerând puteri date de funcţiile moştenite de la părinţi. Astfel de abordări vor continua din partea altor bărbaţi, către alte femei. Zilnic. Vreau să transmit femeilor că: avem putere, posibilităţi şi drepturi. Să nu cădem în rolul de victime, de saci de box sau nişte carne pentru satisfacerea plăcerilor unor astfel de indivizi. Nu sunteţi singure! Iar pentru bărbaţii care seamănă acestuia, să trateze femeile din jur cum ar vrea ca mamele lor să fie tratate. Îi asigur că lumea vă fi de cinci ori mai buna, iar ei, de zece ori mai fericiţi”, spune, pentru "Adevărul", tânăra care vrea să-şi păstreze anonimatul.

Aceasta relatează că a copilărit într-o localitate învecinată comunei Berevoeşti. Mărturiseşte că nu-l cunoştea pe primar, deşi edilul i-a spus că o ştie de mică. Abordarea primarului i s-a părut însă dubioasă, mai ales că, spune tânăra, primarul i-a cerut să-şi facă poze „de la spate”, pentru care a fost dispus să plătească, la propunerea tinerei, şi a insistat să le primească chiar şi când fata i-a spus  că e în doliu. 

„Ţi-am admirat toate costumele de baie"

Toată interacţiunea dintre cei doi s-a desfăşurat pe Facebook Messenger. A început pe 26 martie 2022, când primarul i-a dat reply la un story. Fata nu a răspuns. Pe 1 aprilie i-a scris şi au început discuţiile.

„Am admirat pozele ...eşti o drăguţă. Imi place mult tatuajul de pe picior, e singurul? Pe mâna, pe spate, mai ai...Mă gândeam că mai ai ascunse... Ţi-am admirat toate costumele de baie... Dar de la spate nu am putut admira”, s-a plâns edilul, într-una dintre conversaţii, potrivit unei capturi de ecran făcute de fată.

Potrivit aceloraşi capturi, primarul a întrebat-o pe fată despre statutul ei amoros şi i-a mărturisit că are o relaţie.

„Eu, din pacate, nu sunt singur”, se arată într-unul dintre mesaje.

Cum a încercat un primar să convingă o tânără să-i trimită poze goală, “de la spate”: ”Mă faci gagicul tău”. A acceptat să dea 300 de lei pentru trei fotografii

   

Fata mărturiseşte că, în momentul în care primarul i-a cerut fotografii, l-a întrebat în glumă ce buget are. 

„I-am menţionat faptul ca am glumit şi că poate i-aş fi trimis poze dacă era iubitul meu (...)", spune tânăra.

Soluţa edilului a fost directă: "Mă faci gagicul tău".

Potrivit discuţiilor salvate şi transmise de fată (o parte dintre ele la ore la care primarul Florin Proca era, teoretic, în slujba comunei), negocierile au ajuns până la 300 de lei.

„A continuat să întrebe de contul pentru transfer al banilor. Am întrat în joc şi am pretins că accept", povesteşte tânăra.

Bogdan Florin Proca: „Nu există aşa ceva"

Fata spune că la scurt timp a primit în cont suma, dar prin intermediul altei persoane (potrivit unui extras pus la dispoziţia redacţiei) după care i-a returnat.

   

Cum a încercat un primar să convingă o tânără să-i trimită poze goală, “de la spate”: ”Mă faci gagicul tău”. A acceptat să dea 300 de lei pentru trei fotografii

Contactat de Adevărul, primarul a infirmat faptul că ar fi purtat vreo discuţie cu tânăra sau că i-ar fi trimis bani în vreun fel. „Nu există aşa ceva”, a spus, pentru "Adevărul", Florin Proca.

Tânăra mărturiseşte că nu-şi doreşte să-l denigreze pe edil, ci doar să tragă un semnal de alarmă cu privire la astfel de atitudini. 

„Suntem în 2022, iar lucrurile sunt acum probabil mai clare ca niciodată, bărbaţii ştiu unde să meargă pentru a plăti în schimbul acestei categorii de servicii. Aş vrea să fie clar că nu mă ocup cu nimic din zona de pornografie, only fans sau orice e related. Zona din care provin are într-adevăr o reputaţie pentru tinerele lucrătoare sexuale. Dar asta nu înseamnă că orice femeie plecată singură la muncă în afară ţării se ocupă cu prostituţie sau pornografie. Iar faptul că a continuat insistent şi după ce i-am spus că sunt în doliu, m-a revoltat şi mai tare”, mărturiseşte, pentru "Adevărul", tânăra.

   

Primar din tată-n fiu

Bogdan Florin Proca este acelaşi primar care acuză o mamă din Berevoeşti că l-a agresat în Primărie.

A fost ales primar la Berevoeşti în iunie 2012 şi i-a luat locul tatălui său, Gigi Fănel Proca. Era, la acel moment, la doar 25 de ani, cel mai tânăr primar din istoria judeţului Argeş. Fusese anterior consilier personal al tatălui său, fostul primar. Pe 4 iulie 2012 a renunţat la funcţia de consilier personal al ex-edilului, iar în ziua următoare a semnat o dispoziţie prin care îl angaja pe tatăl său, fostul primar Gigi Fănel Proca, în funcţia de consilier personal. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Primarul din Berevoeşti acuză că a fost lovit de o femeie. Înregistrările arată altceva. „Fii-ta e handicapată!“ 

UPDATE Primarul din Berevoeşti - Argeş susţine că a fost bătut de o localnică. Femeia e copleşită de probleme, iar tensiunile cu edilul sunt vechi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine