Cum a ajuns noul primar al comunei Bradu să nu poată ocupa fotoliul de edil-şef. Instanţa i-a impus o serie de restricţii în urma acuzaţiilor de dare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dănuţ Stroe, noul primar al comunei Bradu, a primit o sentinţă care-l lasă fără fotoliul de primar, după ce acesta a fost prins în flagrant în timp ce dădea mită printr-un intermediar unui consilier local ca să obţină majoritate în Consiliul Local.

Dănuţ Stroe, primarul ales al comunei Bradu, a fost reţinut miercuri, 29 iunie pentru dare de mită, însă a doua zi a fost pus în libertate de către judecătorii de la Tribunalul Argeş impunându-i-se unele interdicţii. În urma recursului formulat de Parchet, recurs care s-a judecat săptămâna aceasta la Curtea de Apel Piteşti, magistraţii au decis să îi impună mai multe restricţii primarului ales care nu a apucat nici măcar să depună jurământul. Decizia este definitivă.

Iată ce se arată în decizia ultimei instanţe: “admite, contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEŞ, împotriva încheierii nr. 93 din data de 30 iunie 2016, pronunţată de Judecător de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş - Secţia penală, în dosarul nr. 3193/109/2016, intimat fiind inculpatul S.D.T. Desfiinţează, în parte, încheierea şi rejudecând, impune inculpatului şi obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. 2 lit. b) şi e) Cod procedură penală, respectiv să nu se deplaseze la sediul Primăriei localităţii Bradu, şi să nu desfăşoare activitatea de primar al acestei localităţi, în exercitarea căreia a comis fapta. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii (...) Definitivă".

Măsurile preventive au fost impuse până la data 28 august, când instanţa va decide dacă le va mai menţine sau nu. "În perioada în care acesta se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori judecătorul de drepturi şi libertăţi, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală ori judecătorul de drepturi şi libertăţi, cu privire la schimbarea locuinţei ori a instituţiei unde lucrează; c) să se prezinte la sediile organelor de poliţie de la domiciliu, respectiv în comuna Bradu, jud. Argeş conform programului de supraveghere întocmit de aceştia şi ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura", se mai arată în decizia pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. 

Pe timpul controlului judiciar, Dănuţ - Trandafir Stroe nu poate lua legătura în mod direct sau indirect cu denunţătorul –martor Niţă Marian şi martorul Niţă Andrei şi nu se poate apropia de aceştia ori de imobilele în care locuiesc şi nici să comunice în vreun fel cu aceştia în legătură cu dosarul în cauză. 

"În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive", se mai arată în decizie. 

Toate acestea îi dau lui Florin Frătică,  considerat până la 5 iunie cel mai bogat primar din Argeş, edilul care a pierdut alegerile la numai câteva voturi de Dănuţ Stroe, şansa să ajungă din actualul fotoliu de viceprimar, în cel de primar.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG