Cultură de cannabis, la solar, în Argeş. Drogurile erau vândute în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cannabis la solar. Foto IPJ Argeş

O adevărată cultură de cannabis a fost descoperită, săptămâna aceasta, în Argeş. Plantele, cultivate la solar, ajungeau, sub formă de droguri, pe piaţa din judeţ.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, au efectuat joi două percheziţii domiciliare, la locuinţele unui bărbat bănuit că deţine droguri de risc.

"În urma percheziţiilor efectuate în localităţile Piteşti şi Oarja, la locuinţele bărbatului, au fost descoperite mai multe plante de cannabis, fragmente de substanţă vegetală, precum şi instalaţii artizanale de creştere a plantelor, instrumente de prelucrare şi de cântărire", precizează IPJ Argeş.

Din cercetări a reieşit că, începând cu luna martie 2021, până în prezent, acesta ar fi comercializat cannabis în judeţ.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, iar după administrarea probatoriului, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar în cursul zilei de 30 iulie a.c., Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Title

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. 

La activităţi au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.

Title

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tineri scoşi cu descarcerarea dintr-o maşină 

Căruţaş proiectat pe carosabil de o maşină care a izbit atelajul în care se afla. Omul a fost preluat în stare de inconştienţă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!