Copile de 12 ani, agresate sexual într-un parc din Piteşti. Individul a încercat apoi să-i fure ghiozdanul uneia dintre fete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul a fost reţinut

Poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi luni seara de un minor că, în timp ce se afla într-un parc din Piteşti, a asistat la momentul în care două fete minore ar fi fost agresate de un bărbat. Individul a fost reţinut, iar marţi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Oamenii legii au ajuns imediat la locul indicat, unde au identificat pe baza descrierii un grup de trei bărbaţi, dintre care făcea parte şi un bărbat de 35 de ani, indicat de copii ca fiind cel care ar fi pipăit două fete de 12 ani.

Dosar penal pentru agresiune sexuală şi tentativă de furt  

Toţi cei în cauză au fost conduşi la sediul poliţiei, pentru verificări, care au fost preluate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti.

Din cercetări s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani, din Piteşti, ar fi abordat două fete de 12 ani, pe care le-ar fi atins în zone intime, după care ar fi încercat să sustragă ghiozdanul uneia dintre ele.
 

"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi tentativă de furt, iar după administrarea probatoriului, poliţiştii au reţinut pe cel în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă", precizează IPJ Argeş.

 În cursul zilei de astăzi, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în faţa instanţei, iar Judecătoria Piteşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zil.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 FOTO Grav accident produs de o tânără care s-a urcat la volan fără permis şi cu un copil de doi ani în maşină. Un om a murit şi trei persoane sunt la spital

 Cine este omul de afaceri Mihai Bizu, reţinut pentru că şi-a violat şi a încercat să-şi omoare soţia

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători