Copil bătut de un grup de puști, când se întorcea de la școală. Mama a sesizat Poliția, care a deschis dosar penal

0
Publicat:

Polițiștii piteșteni anchetează agresarea unui minor de către alți minori, în municipiul Pitești. Cea care a sesizat oamenii legii este mama puștiului bătut, elev la o școală din Pitești.

Elevi informați în cadrul campaniei ,,Law iS COOL!”. FOTO IPJ Argeș

Incidentul a avut loc luni seara.

„În seara zilei de 7 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, de către mama unui minor de 14 ani, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 18.00, de către mai multe persoane, în municipiului Pitești, în timp ce se întorcea de la școală”, precizează IPJ Argeș.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, iar verificările continuă, pentru identificarea tuturor celor implicați în incident, stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Reamintim faptul că, polițiștii argeșeni, prin Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și polițiștii de proximitate, desfășoară, permanent, activități preventiv-educative, alături de alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru reducerea violenței și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora”, explică IPJ Argeș.

Responsabilizare pentru reducerea violenței juvenile în mediul școlar

Mai exact, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat chiar în săptămâna precedentă evenimentului, activități în cadrul Campaniei ,,Law iS COOL!”, campanie de informare și responsabilizare pentru reducerea faptelor de violență din mediul școlar, în două unități de învățământ gimnazial din municipiul Pitești și alte două unități de învățământ din mediul rural, comuna Mălureni.

 Peste 200 de elevi și cadre didactice au beneficiat de informațiile cuprinse în ghidul legislativ constituit la nivelul Biroului Siguranță Școlară Argeș.

Ghidul cuprinde aspecte de natură juridică privind răspunderea contravențională și penală a minorului, fapte de natură contravențională și penală ce au incidență în mediul școlar și în societate, modalități de sesizare în cazul în care sunt victime/martori la fapte antisociale, o sinteză privind acte normative relevante pentru activitatea din mediul școlar, exemple din practica judiciară, studii de caz, modalități de identificare și intervenție adecvate.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au stat de vorbă cu elevii. FOTO IPJ Argeș

Și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, împreună cu cei din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități în cadrul proiectului Educația Rutieră-Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare