Constantin Fântâneru, scriitorul argeşean care a fost prieten cu Mircea Eliade şi cu Mihail Sebastian
0Unul dintre cei mai talentaţi scriitori din perioada interbelică, argeşeanul Constantin Fântâneru a fost bun prieten cu Mircea Eliade şi Mihail Sebastian, iar cei doi l-au ajutat să intre şi în lumea presei. „Interior“, romanul său de debut, publicat iniţial în 1932, a constituit un important eveniment literar, fiind primul roman al tinerei generaţii a anilor ’30.
Constantin Fântâneru s-a născut la 1 ianuarie 1907, în localitatea argeşeană Budişteni. Este al şaselea dintre cei nouă copii ai Zoei (născută Cârstoiu) şi ai lui Costache Fântâneru. Începe şcoala primară în satul natal, dar o întrerupe o vreme, fiind rănit la picior de o grenadă în toamna anului 1916. După război obţine prin concurs o bursă care îi permite să urmeze, ca intern, ciclul secundar la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, unde îi are colegi pe Dan Botta, Petru Comarnescu, Simion Stolnicu, Edgar Papu, Eugen Ionescu etc. În 1927, elev în clasa a VIII-a, debutează în „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»”, cu o traducere din Horaţiu, urmată de câteva proze scurte.
A colaborat la ”România literară” şi ”Convorbiri literare”
După cum spune profesoara de limba şi literatura română Monica Vornicu, ”după ce a dat bacalaureatul, Constantin Fântâneru se înscrie la secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. Licenţa şi-o ia în 1930, dar nu va profesa, dedicându-se scrisului. Fire complexată, pătrunde greu şi numai cu ajutorul prietenilor Mircea Eliade şi Mihail Sebastian în lumea presei. În 1932 dă la iveală, în „Floarea de foc” şi în „Cuvântul”, trei fragmente dintr-un roman care în acelaşi an este tipărit sub titlul „Interior”. În continuare, colaborează sporadic, îndeosebi cu proză, la „România literară”, „Convorbiri literare”, „Vremea”, „Revista Fundaţiilor Regale” şi „Reporter”. După ce, în 1935, este redactor la gazeta „Prezentul”, în 1936 devine secretar particular şi bibliotecar al lui Stelian Popescu, iscălind destul de frecvent articole pe teme culturale în „Universul”, dar şi în revista „Ideea liberă”, apropiată de extrema dreaptă. A avut un rol deosebit în structurarea „Universului literar” reapărut în 1938, aici susţinând cronica literară până la sfârşitul anului 1941, când este afectat de o maladie nervoasă”.
A fost perioada cea mai fertilă a lui Fântâneru, în 1940 el tipărind placheta „Râsul morţilor de aur” şi studiul „Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mitică”. Intenţiona să publice un alt studiu, Clasicism şi creştinism, din care mai multe fragmente apăruseră în „Universul literar”, precum şi traducerea, în colaborare cu Liviu Rebreanu, a romanului „Măgarul de aur” al lui Apuleius, inclusă în planurile Institutului de Studii Latine.
A predat 20 de ani latina, franceza şi rusa la liceul din Topoloveni
Timp de câţiva ani, boala şi mizeria în care trăieşte sunt atât de mari, încât prietenii vor lansa apeluri repetate spre a i se veni în ajutor. Refăcut oarecum, se retrage pe meleagurile natale, consacrându-se carierei didactice. Între 1949 şi 1969 a predat limbile latină, franceză şi rusă la liceul din Topoloveni. În ultimii ani de viaţă şi-a reluat timid preocupările literare, dând la lumină, în revista „Argeş”, o suită de „naraţiuni”. A decedat la 21 martie 1975 la Piteşti.
Revista ”Argeş” îi publică postum, după ce, în 1981, cartea sa de debut fusese reeditată, şi câteva pagini memorialistice, împreună cu alte texte inedite, între care un memorial cu titlul „Slujba din hol” şi diverse jurnale, ele fiind strânse în volumul „Cărţi şi o altă carte” (1999), urmat de „Cruciada umbrelor” (2001), reunind o mare parte din cronicile şi articolele din „Universul literar”. Microromanul „Interior”, intitulat iniţial „Margini”, „Margini de oraş”, „Eu şi oraşul”, „Apropiatul” etc., se înscrie printre primele tentative româneşti de renovare a genului, pe urmele unor modele europene prestigioase (îndeosebi Andre Gide), în direcţia autenticităţii.