Cine sunt vinovaţii dezastrului de la Bacalaureat în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vezi ce spun directorii celor mai bune şi celor mai slabe unităţi de învăţământ din Argeş după bacalaureatul din această vară!

Patru licee din Argeş se află pe lista ruşinii, pentru că au un procent de promovare de 0%. Este vorba despre grupurile şcolare Ştefăneşti şi Stâlpeni, Liceul Tehnic de Protecţia Mediului Piteşti şi Liceul Agricol Costeşti.

Directorii acestora spun că de vină pentru dezastrul de la bac sunt elevii care, la grupurile şcolare, sunt cei mai slabi, dar, nu în ultimul rând şi camerele de supraveghere care i-ar fi inhibat pe candidaţi.

“La noi e mai complicat, pentru că avem două clase de frecvenţă redusă şi încă două de rută progresivă, adică elevi care, prin desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii şi-au completat studiile la liceu. Sunt copii slabi, orice am face noi. Vin de la ţară, nu-şi dau interesul, nu prea vin la şcoală, pentru că se angajează, părinţii se uită doar să treacă clasa, nu-i interesează cu ce notă. S-au înscris la bac 129, dar s-au prezentat 64”, ne-a spus Nicoleta Dinescu, director al Grupului Şcolar Ştefăneşti, cu profilurile Mecanică, Electric şi Protecţia Mediului, de unde şi anul trecut a promovat un singur elev din cei 101 înscrişi. 


Grupul Şcolar Ştefăneşti

La Grupul Şcolar Agricol Costeşti, orele de pregătire organizate săptămânal la materiile de bac nu au dat roade. Aici, din cei 94 de elevi prezenţi, niciunul nu a reuşit să ia o notă de trecere, media maximă la probele scrise fiind la această unitate 3,3.

„Să se dea bac diferenţiat, pentru că nu poţi să compari un elev de grup şcolar cu unul de liceu teoretic. Mi se pare normal ca elevii care vor să dea mai departe la o facultate să dea un bac cu o dificultate mai ridicată, iar cei care doar vor să-şi finalizeze studiile să dea un bacalaureat mai uşor. Noi am făcut şi simulări cu ei, la una a fost o promovare de 75%.  Cred că şi camerele video i-au inhibat”, ne-a spus Maria Anca, director al acestui grup şcolar.

Zecele care a spălat ruşinea judeţului


Acelaşi bacalaureat l-au dat şi elevii de la Colegiul Naţional Liceal "Zinca Golescu", ale cărui rezultate îl clasifică drept cel mai bun liceu din Argeş la ora actuală. Dovadă stau singura medie de 10 din judeţ, obţinută de eleva Simona Radu, de la clasa de Filologie, şi  numărul cel mai mic de elevi respinşi, respectiv doi.

"Rezultate bune au fost şi pentru că avem elevi buni, dar şi pentru că profesorii şi-au dat tot interesul ca să iasă totul bine. Noi am păstrat cam aceeaşi linie în fiecare an, cu aceleaşi medii. Ne-am fi dorit să fie promovabilitate de 100%, dar asta e", ne-a spus Maria Broştescu, director al CNL "Zinca Golescu".

Citeşte, mâine, în "Adevărul", o analiză completă a motivelor pentru care s-a ajuns la dezastrul din acest an.

Citeşte, mâine, în ediţia locală şi regională din "Adevărul" despre elevii care au luat 10 la Bacalaureat şi ce spun ei despre examenul din acest an.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani