Cine e primul deținut din România care urmează cursurile învățământului dual. Ce avantaje are

0
Publicat:

De luni 11 noiembrie, un deținut de la Penitenciarul Mioveni este primul din România care urmează cursurile învățământului dual, deschizând astfel drumul către un nou capitol în ceea ce privește procesul de reintegrare socială.

Romulus Ilie va face practica la uzina Dacia FOTO Penitenciarul Mioveni

Condamnat definitiv în martie 2022 la doi ani și nouă luni de închisoare pentru trafic de droguri, Romulus Ilie este singurul deținut inclus într-un program-pilot derulat împreună cu Liceul Tehnologic Construcții Mașini Mioveni și Automobile Dacia.

”Prin bună purtare și un interes crescut pentru reintegrare, deținutul Romulus Ilie a fost trecut în regimul deschis și acum își autogestionează viața. Cu un itinerariu bine stabilit și respectând toate măsurile legale, el ne demonstrează că este pregătit să revină în societate și ne asigură că se va întoarce în siguranță după terminarea orelor. Ne-am dedicat total pentru ca acest proiect să devină realitate. L-am instruit și pregătit, asigurându-ne că selecția a fost făcută responsabil, fără a pune în pericol societatea”, spune Patric Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni.

În fiecare după-amiază, după orele de curs la liceul din Mioveni și de practică la uzina Dacia, Romulus Ilie trebuie să se întoarcă la Penitenciarul Mioveni. La finalul cursurilor în sistem dual, ce au o durată de doi ani, Romulus Ilie se va putea angaja chiar la uzina Dacia, unde a început deja să facă practică, fiind plătit pentru acest lucru.

Romulus Ilie are 26 de ani, este tatăl a doi copii minori și urmează să se libereze în perioada următoare. Pe 22 octombrie 2024, Judecătoria Pitești a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni privindu-l pe Romulus Ilie. Numai că Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a făcut contestație, următorul termen fiind pe 21 noiembrie 2024 la Tribunalul Argeș. Dacă după acordarea liberării Romulus Ilie va săvârşi o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca liberarea şi va dispune executarea restului de pedeapsă.

La ora actuală, la nivelul Penitenciarului Mioveni, dintre cei 715 deținuți, doar 12 au o diplomă de absolvire a studiilor liceale, 282 de deținuți au finalizat doar studiile gimnaziale, iar 126 de deținuți nu au reușit să termine nici măcar studiile primare.

”Lipsa educației este un factor favorizant al infracționalității. Este incontestabil că puterea educației este principala armă împotriva infracționalității, iar datorită accesului crescut la educație, tendința coeficienților de criminalitate a înregistrat o scădere semnificativă la nivel național în ultimii ani. Facem tot ce ține de noi pentru a asigura accesul la educație”, adaugă Patric Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova