Cât de credibil e detectorul de minciuni: „Probarea sincerităţii inculpatului cu testul poligraf nu trebuie supraestimată“

Denumit în mod uzual "detector de minciuni", poligraful nu este considerat totuşi instrument ştiinţific. De aceea, în instanţă, rezultatele testului poligraf nu pot fi considerate ca probe, în sensul procesual al noţiunii. Totuşi, ele sunt folosite ca indicii, întrucât, coroborate cu alte elemente, pot conduce către o anume concluzie.

Modul de funcţionare a poligrafului este simplu. În timp ce subectului i se pun o serie de întrebări, dispozitivul măsoară şi înregistrează câţiva parametri fiziologici importanţi: tensiunea arterială, pulsul, respiraţia şi conductivitatea pielii, pornind de la ideea că valorile înregistrate la afirmarea unui neadevăr, sunt indicatori ai unei stări de anxietate.

Totuşi, dacă persoana testată manifestă o anxietate din alte motive sau, din contră, are capacitatea de  a-şi controla foarte bine emoţiile, rezultatele devin înşelătoare şi irelevante. Aceste concluzii au dus la contestarea, încă de la începuturile folosirii dispozitivului (originile poligrafului modern datează din anul 1913), a acurateţii şi relevanţei datelor furnizante. 

La nivel internaţional, până în prezent, nu s-a publicat nici un studiu ştiinţific care să garanteze poligraful drept instrument ştiinţific, motiv pentru care nu e considerat mijloc de probă în instanţe.

Curtea Federală de Justiţie din Germania, spre exemplu, consideră că dovezile bazate pe poligraf sunt în mod inerent neconvingătoare şi nu pot fi admise în tribunale, iar în SUA, testul cu detectorul de minciuni  a fost supus unui test numit "Frye" pentru a putea fi recunoscut ca probă în instanţe, însă n-a reuşit să-l treacă.

Testul nu poate prezenta o certitudine privind vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului

Totuşi, aproape în majoritatea statelor, folosit în coroborare cu diverse probe, testul poligraf este  considerati un indiciu de luat în seamă în timpul anchetelor.

Este şi cazul României. În Decizia nr. 1894/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arăta că „testarea sincerităţii inculpatului, cu testul poligraf, nu trebuie supraestimată în condiţiile în care această tehnică, pe de o parte, nu face parte din mijloacele de probă prevăzute în art. 64 C. proc. pen., el neputând prezenta o certitudine privind vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate, deficienţe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca furnizând probe, în sensul procesual al noţiunii, întrucât poligraful nu este, aşa cum s-a arătat, mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul unei soluţii, doar în calitate lor de indicii care, coroborate, cu alte elemente de fapt conduc către o anume concluzie”.

Este general admis faptul că, întrucât dispozitivul ia in calcul doar reacţii psihofiziologice caracteristice stărilor de emoţie, anxietate, folosirea sa ca probă în instanţă ar însemna, în aceste condiţii, o încalcare a deontologiei în justiţie. 

”Rezultatul testului poligraf nu conferă o certitudine cu privire la existenţa sau inexistenţa comportamentului simulat, neputând prezenta o certitudine privind vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate, deficienţe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca furnizând probe, în sensul procesual al noţiunii, întrucât poligraful nu este mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul unei soluţii, doar în calitatea lor de indicii care coroborate cu alte elemente de fapt conduc către o anume concluzie”, arată Legal Land citând o decizie recentă a Curţii de Apel Oradea (portal.just.ro).