Care este echipa românească ce a reuşit una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de scor din istoria fotbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum 50 de ani, în toamna lui 1966, în turul al II-lea al Cupei Oraşelor Târguri (viitoarea Cupă UEFA) se întâlneau Dinamo Piteşti (ce îşi va schimba după doi ani numele în FC Argeş) şi echipa franceză FC Toulouse. În meciul tur disputat în Hexagon, francezii au câştigat fără probleme cu 3-0. Ce a urmat însă pe 26 octombrie 1966 a reprezentat una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de scor din istoria fotbalului.

Dinamo Piteşti era debutantă în cupele europene, iar în primul tur eliminase o echipă de top, pe FC Sevilla, după 2-0 la Piteşti şi 2-2 în Spania. În echipa noastră, printre titulari se număra şi marele Dobrin, care avea doar 19 ani, dar deja se făcuse remarcat prin tehnica şi golurile sale, debutând în prima divizie în 1962.

Radu Tănăsescu (71 de ani) a fost la acel meci retur de la Piteşti cu FC Toulouse: ”Cu patru ore înainte de începerea partidei, stadionul era arhiplin, peste 15.000 de oameni. Echipa piteşteană era foarte iubită, la meci veniseră numeroşi fani şi din alte judeţe. Speram cu toţii într-un miracol, deşi după meciul din Franţa, puţini erau cei care mai credeau fie şi într-o victorie de palmares. Ce a urmat însă, e ceva fabulos. Cea mai mare bucurie pe care mi-a adus-o vreodată un meci de fotbal. Ceva de povestit nepoţilor. Am răguşit la acel meci cum nu am făcut-o vreodată.”

Domnul Tănăsescu are dreptate. Meciul Dinamo Piteşti-FC Toulouse a fost unul de infarct. În minutul 11, Ioachim Popescu de la gazde şi Pierre Dorsini de la oaspeţi sunt eliminaţi. În minutul 19, Dinamo Piteşti deschide scorul prin Constantin David. Apărarea francezilor a rezistat în continuare la atacurile piteştenilor, iar în minutul 42 Wojciak a înscris pentru Toulouse şi totul părea pierdut la pauză.

Dobrin a dat însă semnalul revenirii în minutul 50. O loviturã de colţ executatã de Constantin David deasupra careului mic a fost reluatã imparabil cu capul în plasã de cãtre puştiul de doar 19 ani, Gicu Dobrin. "A fost golul care a reaprins flacãra optimismului", se scria în cronica partidei apãrute a doua zi în "Sportul popular". Au urmat nouă minute excepţionale pentru piteşteni. În minutele 55 şi 59 Constantin Radu a înscris de două ori cu şuturi imparabile. Scorul devenea 4-1, însă gazdele mai aveau nevoie de încă un gol pentru a se califica. Atacurile dezlănţuite ale Dinamo Piteşti aveau a-şi gãsi rezolvarea în chiar minutul 90, atunci cînd, Mihai Ţurcan a reluat în plasã o minge respinsã în disperare de apãrarea oaspeţilor. Dinamo Piteşti a învins cu 5-1 pe Toulouse, o revenire şi o calificare de-a dreptul miraculoase ce au făcut ocolul Europei şi al lumii. În turul al III-lea al Cupei Oraşelor Târguri, Dinamo Piteşti a fost eliminată foarte greu de Dinamo Zagreb (echipă ce avea să câştige competiţia), pierzând cu 1-0 acasă şi făcând 0-0 la Zagreb.

Răsturnarea incredibilă de scor cu FC Toulouse a intrat însă în istoria fotbalului şi a fost inclusă în topul celor mai spectaculoase reveniri din istoria fotbalului produse în dublă manşă în timpul regulamentar. În acest top mai sunt patru duble manşe de poveste. În toamna lui 1984, în turul al II-lea al Cupei UEFA, Partizan Belgrad a învins cu 4-0 în retur pe Queens Park Rangers şi s-a calificat după ce pierduse în Anglia cu 6-2. Tot în toamna lui 1984 şi tot în Cupa UEFA, în turul al III-lea, Real Madrid învingea cu 6-1 pe Anderlecht după ce pierduse în Belgia cu 3-0. În toamna lui 1985, Real Madrid ”recidivează” în turul al III-lea al Cupei UEFA şi o elimină pe Borussia Monchengladbach, câştigând cu 4-0 pe Bernabeu după ce pierduse cu 5-1 în Germania. În primăvara lui 2004, în sferturile Champions League, spaniolii de la Deportivo La Coruna au produs o surpriză uriaşă, învingând colosul AC Milan cu 4-0 acasă după ce pierduseră cu 4-1 în Italia.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Cum să știi exact când să uzi plantele: trucul simplu care le ține sănătoase și frumoase
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris