Buruiana ocolită de toată lumea, cu efecte fitoterapeutice dovedite pentru tratarea adenomului de prostată. Remedii simple pe bază de ghimpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Greenly Magazine

Adenomul de prostată, cea mai frecventă tumoră benignă la bărbaţii cu vârsta de peste 60 de ani, este o afecţiune determinată de creşterea diferitelor structuri ale glandei prostatice, ce poate duce la strangularea uretrei şi apariţia unor problemele urinare.

Sub influenţa hormonilor androgeni, 70% dintre bărbaţii trecuţi de vârsta a doua ajung să sufere de această afecţiune al cărei diagnostic se stabileşte doar de către medicul specialist urolog, în urma examinării clinice şi investigaţiilor paraclinice. 

Dincolo de tratamentul pe care tot medicul este cel care îl instituie, există o serie de remedii pe bază de plante, cu eficientă fitoterapeutică recunoscută, folosite cu succes, de multe ori în paralel cu tratamentele alopate.

Infuzie combinată

Una dintre cele mai eficiente plante care ameliorează adenomul de prostată este ghimpele, recomandat pentru buna funcţionare a prostatei şi menţinerea funcţiei urinare normale. 

“Planta se foloseşte sub formă de infuzie combinată: o linguriţă de părţi aeriene uscate şi mărunţite se lasă la înmuiat într-o jumătate de cană de apă, 7-8 ore, după care se filtrează. Separat, pulberea rămasă se opăreşte cu o jumătate de cană de apă, după care se lasă la infuzat o jumătate de oră, după care se filtrează şi se lasă la răcit. Cele două extracte se amestecă. Recomandat este a se consuma câte două-trei căni pe zi, pe stomacul gol”, explică, pentru Adevărul, specialistul în fitoterapie Elena Badea. 

 Decoct

Terapeutica plantă poate fi la fel de eficientă dacă este utilizată sub formă de decoct, obţinut prin fierberea la foc mic a unei linguriţe de plantă într-o cană cu apă, timp de 10 minute. 

“O astfel de cură ţine 6-18 luni. În prima treime a perioadei se consumă câte două căni pe zi, cu circa o jumătate de oră înainte de masă. Restul perioadei se administrează doar o cană pe zi”, mai spune specialistul.

 Tinctură

Planta are efecte benefice în cazul adenomului de prostată şi dacă este administrată sub formă de tinctură, în combinaţie cu o altă tinctură, cea de pufuliţă. 

“Se recomandă câte o linguriţă din acest amestec, de patru ori pe zi, pe stomacul gol, timp de trei luni fără întrerupere. Efectele se văd încă din primele zece zile, iar după prima lună de tratament, se ameliorează sensibil senzaţia de jenă la urinare, micţiunile nocturne şi celelalte probleme specifice adenomului. După primele luni de tratament, se vor face câte zece zile de tratament pe lună, pentru a menţine rezultatele”, explică Elena Badea care recomandă consultarea unui medic înainte de a începe oricare dintre curele amintite. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco