Book Valley, campania inedită de promovare a cititului pe cel mai aglomerat drum al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O campanie care promovează cititul face din mersul bară la bară pe DN1 - Valea Prahovei, cel mai aglomerat drum al ţării în perioada sărbătorilor de iarnă, o activitate mult mai plăcută.

Campania „Book Valley” constă în amplasarea de panouri cu fragmente din cărţi la care au fost adăugate QR code-uri pentru a oferi pasagerilor continuarea lecturii pe parcursul călătoriei prelungite de aglomeraţia din trafic dar şi achiziţionarea cărţilor.
 

„Până pe 31 decembrie, în Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului găsiţi cinci panouri cu fragmente din cărţile noastre. Transformă timpul pierdut în trafic, în timp citit!”, precizează Editura Paralela 45, coiniţiator al campaniei.

Mesajele ies imediat în evidenţă. „Oare mai ajungi azi?”, scrie pe unul dintre panouri. Pe altul apare întrebarea retorică „Iar bară la bară?".  

Cititul este prezentat pe toate aceste panouri ca o alternativă la nervii întinşi la maximum ai pasagerilor maşinilor care înaintează cu greu. 

Statisticile EUROSTAT pentru anul trecut arată că România este printre ţările cu cel mai scăzut consum de carte pe cap de locuitor, iar campania şi-a propus să facă un prim pas pentru schimbarea acestei poziţii.

   

Book Valley, campanie inedită de promovare a cititului pe cel mai aglomerat drum al ţării: “Transformă timpul pierdut în trafic, în timp citit!”

“Împreună cu Editura Paralela 45, am lansat <<Book Valley>>, campania care motivează românii să citească în cele mai aglomerate locuri de pe Valea Prahovei, cât timp stau bară la bară.

Cum? Prin panouri OOH cu pagini din cărţi, care imediat pot fi răsfoite şi comandate online prin scanarea de QR code-uri”, explică Gabriela Alexandrescu, reprezentant al agenţiei Mainstage.

Book Valley, campanie inedită de promovare a cititului pe cel mai aglomerat drum al ţării: “Transformă timpul pierdut în trafic, în timp citit!”

  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum se aranjau căsătoriile de altădată. „Dacă părinţii nu ajungeau la un consens, nu mai erau şanse până la următoarea clacă-n post” 

Un şofer a fost surprins de o cameră de bord cum depăşeşte o maşină pe banda de urgenţă, pe A1 VIDEO

Mai multe pentru tine:
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Cea mai bună băutură pentru digestie. Dr. Adina Alberts o recomandă. Este ideală și pentru cei care vor să slăbească: „Nu are niciun fel de zaharuri”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Tânăra din Franța care a ucis o fetiță de 12 ani a fost condamnată la închisoare pe viață. „Cer iertare, este oribil ce am făcut și asta este tot ce am de spus”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Puterea unui simplu „da“
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!