Biserica de mir cu uşi împărăteşti, veche de peste 500 de ani

Biserica Mănăstirii Valea, ce poartă hramul Sfintei Treimi, îşi păstrează cuminte istoria, veche de mai bine de jumătate de secol, prin iconostasul cu uşile împărăteşti sculptate şi aurite şi prin pictura murală, excelent executată, şi se încăpăţânează să-şi ducă mai departe rânduiala.

Pe şoseaua Piteşti – Câmpulung – Rucăr – Braşov, la patru kilometri est de centrul comunei argeşene Ţiţeşti, la marginea unei păduri care altădată o înconjura, se află biserica Mănăstirii Valea – numită şi „Valea Mănăstirii“, după numele satului în care dăinuieşte –, un monument important în peisajul arhitecturii medievale româneşti.
 

Se spune că biserica este ctitoria din 1534 a lui Radu Paisie, domn al Ţării Româneşti în perioada 1535-1545, argumentul fiind tabloul votiv din pronaos, precum şi menţionarea lui în pisania bisericii, repictată la mijlocul secolului al XIX-lea. 

Cu toate acestea, se pare că există o serie de dovezi care plasează ridicarea lăcaşului cu câteva decenii înainte. Cele mai clare sunt piatra funerară a jupâniţei Vişa, moartă în anul 1525, dar mai ales cea a logofetesei Neaga, decedată în 1492. Ba mai mult, descoperirile arheologice, efectuate între 20 octombrie şi  2 noiembrie 1969, au stabilit faptul că actuală biserică este construită pe locul unui fost lăcaş mai mic, ce a avut temelia din zid de bolovani şi construcţia de lemn.

„Mănăstirea a fost edificată anterior domniei lui Radu Paisie, deşi ctitorirea ei se asociază constant cu numele voievodului menţionat, fost stareţ al Mănăstirii Curtea de Argeş,   care o consolidează, ispravnic de lucrări fiind vel-logofătul Vlaicu Piscan şi fraţii acestuia, Mihai şi Badea“, precizează, pentru „Weekend Adevărul“, dr. Sorin Mazilescu, cercetător şi fost manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.

ŞCOALĂ ÎN LIMBA SLAVONĂ

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, biserica este închinată Mănăstirii „Sfântul Mihail“ din Eparhia    Poganiani din Rumelia, Grecia, lucru care va atrage mânia turcilor. În 1636, turcii devastează toată zona şi distrug acoperişul şi porţile lăcaşului de cult. 

În 1746, egumenul Damaschin începe refacerea, dispunând pictarea tindei.

 „Potrivit enciclopediei lui Grigore Constantinescu, «Argeşul monumental», în anul 1797, ieromonahul Partenie repară biserica, planul fiind extins, prin adăugarea unui pridvor deschis susţinut pe coloane, «construit în scop didactic, ca şcoală pentru învăţătura copiilor», iar în 1846, concomitent cu  restaurarea bisericii,   egumenul  Ioanichie Polidor construieşte turla-  clopotniţă şi zidul de incintă al ansamblului monahal“,  spune dr. Sorin Mazilescu.
 

În perioada secolului al XVIII-lea, în chiliile mănăstirii a funcţionat o şcoală în limba slavonă. Din acea perioadă s-au păstrat în patrimoniul bisericii cărţi ritualice precum: un antologhion din 1737, mineie din perioadele 1778-1780 şi 1804-1805, precum şi o evanghelie din 1794. Alături de ele se mai află şi icoane pictate pe lemn, din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Ulterior, aici au fost construite şi chilii, populate de câţiva călugări. Activitatea  monahală a dăinuit până la secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1864, apoi lăcaşul a devenit biserică de mir pentru sătenii creştini. Reparaţii au avut loc şi mai târziu, în 1967, prin grija preoţilor care au slujit aici în urmă cu aproape şase decenii, iar în anul 1972, aşezământul a primit acoperiş nou, din şindrilă.
 

UŞI SCULPTATE ŞI AURITE ÎN STIL BRÂNCOVENESC

Biserica are aproximativ 20 de metri lungime şi 5 metri lărgime medie în interior, iar planul de pe care a fost făcută urmează principiile şcolii sârbeşti, moştenite din veacul al XIV-lea. 

„Construcţia actualei biserici prezintă elemente ce pot fi regăsite şi la biserica Mănăstirii Dealu de lângă Târgovişte. Arhitectural este planul plecat de tipul Vodiţă şi transmis prin biserica Brădet, ale cărei cornişe cu brâul de cărămizi aşezate pe lat în partea inferioară apar întocmai şi la biserica Mănăstirii Sfânta Treime“, mai spune Sorin Mazilescu. Podoaba interioară cea mai impresionantă din biserică este catapeteasma sculptată în lemn, realizată în secolul al XVIII-lea, în timpul lui Constantin Mavrocordat.

 Biserica Mănăstirii Valea Foto: crestinortodox.ro

„Lăcaşul interpretează planul trilobat, cristalizat în biserica Mănăstirii Cozia, pronaosul fiind acoperit cu o boltă semicilindrică, iar naosul supraînălţat cu o turlă din cărămidă. Paramentul are un efect decorativ evident şi este realizat prin alternanţa de şiruri de cărămidă aparentă şi panouri de tencuială. În interior se remarcă iconostasul de lemn cu uşile împărăteşti sculptate şi aurite, realizat în stil brâncovenesc, care conferă interiorului bisericii atribute artistice de excepţie, alături de sfeşnicele mari de lemn ornamentate“, explică cercetătorul. 

Conform enciclopediei semnate de Grigore Constantinescu, pictura murală originală, excelent executată în 1548, al cărei comanditar a fost domnitorul Mircea Ciobanul, se conservă fragmentar. Pictura a fost refăcută în 1797, fiind restaurată şi în 1846, de Voicu Zugrav. 
 

SUNETUL CLOPOTELOR RĂZBATE PRINTRE MANELE

Reînfiinţarea mănăstirii, ca loc pentru călugări, s-a făcut abia în anul 1997, iar cei câţiva monahi care încă vieţuiesc aici au credinţă şi nădejde că vor apuca să vadă bisericuţa monument istoric reabilitată, căci vorbim de o bijuterie arhitecturală – acum parcă uitată şi prăfuită – care ar avea nevoie de o restaurare, mai ales dacă ne referim la partea de pictură care este grav deteriorată de trecerea veacurilor. 

Deocamdată, printre acordurile manelelor ce răzbat adesea din sat, călugării se chinuie să-şi ducă mai departe rânduiala, o misiune deloc uşoară, căci lăcaşul are în vecinătate o comunitate romă cu o altă orientare religioasă decât cea a aşezământului, care nu de puţine ori s-a arătat deranjată de zgomotul prea puternic al clopotelor. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Toaleta de 400.000 de euro din Piteşti,  avariată după ce o noapte întreagă a fost  stropită de aspersoare. Cine le-a îndreptat spre „giuvaier”

 Primul muzeu de mediu din sud-estul Europei. Clădirea sa istorică a intrat în reabilitare