Biserica Brădet, primul lăcaş de cult construit în întregime de meşteri români. Se întâmpla în urmă cu peste 600 de ani

Biserica Brădet este unul dintre cele mai vechi monumente bisericeşti din ţară. Proporţiile şi planul, materialele şi punctele de rezistenţă, cupolele şi turla unică fac din această biserică o soră mai mică a Coziei – necropola lui Mircea cel Bătrân. Acest voievod este de altfel considerat ctitorul principal al bisericii Brădet. Cercetătorii plasează anul edificării în jurul lui 1400.

După cum spune profesorul de istorie Constantin Pătraşcu, ”un posibil element de datare este tabloul votiv din mănăstire care îi reprezintă pe Mara Doamna şi Mircea Voievod. Singurul cuplu cu aceste nume este cel al lui Mircea cel Bătrân şi a soţiei sale Mara (vară primară cu care s-a căsătorit în 1394 cu acceptul episcopului de Ohrida şi consimţământul Patriarhului de Constantinopol). Această observaţie ar putea plasa anul construcţiei ori al picturii originale cândva după 1394”.

Biserica din Brădet apare în documente pentru prima dată în 1506, însă un hrisov din anul următor referitor la o tranzacţie din vremea lui Vlad Călugărul (1482-1495) îl pomeneşte pe un oarecare Lazăr egumen din Brădet, ceea ce atestă existenţa unui lăcaş la vremea respectivă. Pisania datează din 1761 şi îl identifică în mod eronat pe Mircea Ciobanul drept ctitor. Este probabil totuşi ca în anul indicat, 1546, biserica să fi trecut printr-un proces de restaurare. Astfel, zugravii Mihai, Radu şi Iordache din Târgovişte refac între 1756 şi 1761 pictura pe cheltuiala egumenului local şi a celui de la Mănăstirea Argeşului al cărui metoc era biserica din Brădet, ocazie cu care, la terminarea lucrărilor, se pune noua pisanie. Pictura este restaurată din nou în 1810 de către Panteleimon, zugrav din Argeş. Direcţia Monumentelor Istorice restaurează biserica şi face cercetări arheologice în intervalele 1926-1929 şi 1963-1967.

”Important edificiu caracteristic arhitecturii vechi româneşti, Biserica Brădet este considerată primul monument construit în întregime de meşteri români, singurul din Ţara Românească integral păstrat de la începutul veacului al XV-lea. Sub raport arhitectural, biserica este considerată cea mai veche prelucrare locală a planului triconc cu turla pe naos, reluând procedeele constructive de la biserica mare a Coziei, simplificându-le şi adaptându-le gustului artistic autohton”, spune profesorul Constantin Pătraşcu. Biserica Brădet prezintă similitudini cu Biserica Domnească din Curtea de Argeş, prin materialele de construcţie utilizate şi prin tehnica adoptată (piatră şi cărămidă, în registre alternante), „dovedindu-se, astfel, efortul de sinteză al meşterilor locali”. „Materialul de construcţie, de provenienţă locală, observa arhitectul Grigore Ionescu, este cel mai simplu: piatră spartă, amestecată cu bolovani de râu şi cărămidă. Punerea în operă a acestuia este făcută după tehnica curentă a epocii: straturi late de piatră alternate cu fâşii formate din câte patru şiruri de cărămizi aparente”.

Cărămizi inscripţionate cu numele unor călugări, găsite în mai multe morminte

Conservarea optimă a monumentului se datorează lucrărilor de restaurare generală întreprinse în perioada anilor 1963-1966, de către Direcţia Monumentelor Istorice, urmate de consolidarea suportului picturii murale din pronaos şi de amenajarea incintei. Restaurarea parţială a ansamblului a fost precedată de ample investigaţii arheologice efectuate de către Gheorghe I. Cantacuzino, care s-au soldat cu depistarea, în cele patru morminte din pronaos, a unor cărămizi inscripţionate cu numele unor călugări: „David, leat 7250”, „Ghenadie egumenul, leat 7270”, „Isaia monah”, precum şi a unor importante obiecte cum ar fi un inel sigilar (secolul XV), un inel sigilar de argint cu legenda: „Bălaşa” (secolul XVII) şi o cruce de bronz din secolul al XVIII-lea. ”Acest material arheologic dovedeşte clar existenţa bisericii la începutul secolului al XV-lea. Prin rezultatele acestor cercetări ştiinţifice, se confirmă că biserica ce se păstrează până astăzi la Brădet este prima construcţie zidită pe acel loc, întrucât nicio urmă nu poate fi atribuită unui monument anterior, fie chiar de lemn, infirmându-se, astfel, supoziţia că intemeierea mănăstirii ca instituţie ar preceda zidirea bisericii existente”, precizează profesorul Constantin Pătraşcu.