Bebeluş decapitat după un groaznic accident pe A1. Şi mama micuţei a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul în care se afla fetiţa a fost distrus FOTO: ISU Argeş

Un groaznic accident s-a produs noaptea trecută la ieşirea din Piteşti spre autostrada A1. Şoferul unui TIR a vrut să întoarcă pe autostradă mastodontul, blocând toate benzile, iar un autoturism din Cluj a intrat sub TIR după ce a încercat să evite impactul. O fetiţă de un an şi mama ei au murit.

Fetiţa, în vârstă de doar un an şi nouă luni şi care se afla pe bancheta din spate, a fost decapitată pur şi simplu ca urmare a teribilului impact şi a murit pe loc. Mama fetiţei, care se afla pe scaunul din dreapta faţă, a fost strivită după groaznicul accident.

Mama bebeluşului decapitat în urma tragicului accident de pe A1 a ajuns la Spitalul Judeţean Argeş în stare foarte gravă. Aceasta era în stop cardio-respirator şi avea leziuni grave la nivelul craniului. Au fost demarate procedurile de resuscitare, însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul”, spune dr. Marius Pascu, şef secţie UPU la Spitalul Judeţean Argeş.

Şoferul autoturismului a fost grav rănit în accident, fiind internat la Spitalul Judeţean Argeş.

Şoferul TIR-ului, vinovat pentru groaznicul accident, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.

Din cauza accidentului, traficul a fost blocat în totalitate pe sensul de mers către Bucureşti timp de mai multe ore şi deviat pe o rută ocolitoare prin municipiul Piteşti.

Vă mai recomandăm:

Ipoteză-şoc în cazul accidentului mortal din Olt: „Luăm în calcul şi varianta sinuciderii“

Un cântăreţ de manele a murit după ce maşina condusă de soţia lui a fost lovită în plin de un tren. Artistul era live pe Facebook VIDEO

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”