Au vrut să pârlească porcul, dar şi-au dat foc la case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a pornit de la furtunul unei butelii

20 de persoane au rămas fără un acoperiş deasupra capului, după ce furtunul unei butelii cu care au vrut să pârlească porcul a luat foc. Totul s-a petrecut, luni, în oraşul Ştefăneşti.

Cinci case au ars, luni, în oraşul Ştefăneşti, cartier Goleşti.

Două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Bradu au luptat cu flăcările mai bine de o oră.

Cele cinci case se aflau în aceeaşi curte, iar romii care locuiau în ele tocmai tăiaseră porcul şi se pregăteau să-l pârlească. În câteva clipe, furtunul de la butelie a luat foc, scânteile ajungând până la fânarul uneia dintre case. De aici, focul s-a extins cu repeziciune şi la celelalte locuinţe, lăsând fără acoperiş deasupra capului, în prag de iarnă, 20 de persoane.

"Nu ştiu ce o să facem şi cum o să ne descurcăm, că nici bani nu avem", se văita cel care se afla lângă butelie în momentul producerii incendiului.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie