Au venit la şcoală din vacanţă să se înscrie la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi au început înscrierile la examenul maturităţii care, în noul format, va debuta în luna februarie a anului viitor.

De astăzi până pe 18 decembrie şcolile argeşene sunt închise. Profesorii au intrat în cele patru zile fără plată impuse de Guvern în sistemul bugetar. Pe perioada vacanţei forţate, liceele argeşene vor avea totuşi porţile deschise pentru cei care  vor susţine Bacalaureatul în noul format stabilit de Ministerul Educaţei, Cercetării şi Inovaţiei. În fiecare instituţie de învăţământ există minim două persoane, care au venit benevol la serviciu, pentru a înregistra cererile candidaţilor.

Puţini candidaţi înscrişi


Înscrierile se vor finalize pe 18 decembrie şi, conform estimărilor făcute de cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în jur de 6.500 de elevi vor se vor trece prin emoţiile examenului maturităţii anul viitor. “ Nu ştim exact câţi candidaţi se vor prezenta la noua sesiune a Bacalaureatului, care va începe pe 15 februarie 2010 cu susţinerea probelor orale la limba română şi cea maternă. Pe lângă cei care sunt în clasa a XII-a, se vor înscrie şi alţi absolbenţi de liceu care nu au luat bacalaureatul în ediţiile precedente. Din estimările noastre, raportat la situaţie de anul trecut, vor fi în jur de 6.500 de candidaţi anul viitor. Sigur vom ştii după ce se va termina perioada de înscrire”, precizează Gabriel Bratu, inspector general adjunct la IŞJ Argeş.

În Piteşti, la primele ore ale dimineţii, erau depuse doar două, trei cereri de înscriere la bac. Astfel, La Liceul Economic “Maria Teiuleanu” se prezentaseră la înscrieri doi liceenii, până la ora 10.00, în timp ce, la aceeaşi oră, la secretariatul Liceului “Armand Călinescu” un singur dosar era înregistrat. 

“Au suficient timp copiii pentru înscriere. Este prima zi, plus că este dimineaţă şi cam frig afară. Sunt primul candidat înscris până acum. Cu siguranţă vor veni mult mia mult elevi după amiază”, a precizat Elena Duymitrescu, prima înscrisă pe lista de la “Armand Călinescu”.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi