Au început lucrările la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac au început deja, iar din lacul Bâlea au fost extrase primele sute de “cărămizi” din gheaţă. Astfel, în cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie, cei ce vor urca la Bâlea Lac vor putea vizita şi admira noua Biserică de Gheaţă.

Obiectivul, unic în această parte a Europei, este inspirat după o biserică veche din satul sibian Mălâncrav şi fi ridicat în aproximativ acelaşi loc. Biserica va avea o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi şi va putea adăposti aproximativ 50 de persoane.
 
Sfinţirea Bisericii de Gheaţă va fi oficiată de preoţi ai mai multor culte creştine de la noi din ţară. Aceasta este cea de-a şasea Biserică de Gheaţă care se construieşte la Bâlea Lac, primul obiectiv de acest fel fiind ridicat în sezonul 2006-2007.

Biserica va putea fi vizitată gratuit de orice turist, indiferent de orientarea religioasă. După sfinţire, biserica va găzdui diverse slujbe sau programe religioase, private sau cu acces liber.

Rezervările pentru evenimente la Biserica de Gheaţă sunt în plină desfăşurare, până la acest moment fiind confirmate două cununii religioase ale unor cupluri de tineri englezi, dar şi alte acţiuni.

În anii anteriori, Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a găzduit programe de rugăciuni organizate de diverse culte sau biserici, mai multe botezuri şi cununii religioase. În paralel cu lucrările la Biserica de Gheaţă, echipa de muncitori de la Bâlea Lac execută ultimele lucrări de completare la Hotel of Ice şi lucrează la “satelitul” hotelului, o noutate absolută din acest sezon, structura moleculară formată din patru încăperi “iglu” legate între ele, ce va oferi un plus de atracţie zonei şi mai multă linişte celor ce-şi doresc să înnopteze la Hotel of Ice fără să fie deranjaţi de forfota creată cu prilejul desfăşurării evenimentelor din hotelul principal.

Revelionul a fost sărbători la Hotelul de Gheaţă de 24 de turişti, majoritatea cetăţeni străini. Aceştia au beneficiat de un “tratament culinar” cu adevărat deosebit, cu mâncăruri din cele mai sofisticate, cum pot fi găsite în marile restaurante ale Europei, asortate cu vinuri din cele mai bune, dar şi cu alte băuturi fine. Meniul a fost servit pe platouri de gheaţă, iar băuturile au fost savurate din pahare de gheaţă.

Pe lângă măncărurile şi băuturile sofisticate, cei ce au ales “palatul de cleştar” de la Bâlea Lac pentru petrecerea celei mai importante nopţi a anului au avut parte de un program muzical special pregătit, precum şi de mai multe surprize ale organizatorilor, astfel încât această aventură să fie una cât mai plăcută, cu adevărat memorabilă.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani