Argeşul ocupă locul II la premise reţinute în vederea anulării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii argeşeni au reuşit să mai spele din păcatele colegilor de la Biroul Eliberare Permise care dădeau carnetele de conducere pe şpagă. Oamenii legii au reuşit să situeze judeţul Argeş pe locul II în ţară la numărul de premise reţinute în vederea anulării, în perioada ianuarie-decembrie 2010.

Agenţii de la Biroul de Poliţie Rutieră au reţinut, anul trecut, 1181 de premise care urmează să fie anulate şi 6.728 de premise în vederea suspendării. Dintre acestea 991 au fost pentru consum de băuturi alcoolice şi 1223 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h.


Printre şoferii sancţionaţi se numără şi 4812 de conducători auto care au rămas fără certificate de înmatriculare. Aceste măsuri au avut urmări pozitive, numărul accidentelor rutiere grave fiind în scădere în ultimii doi ani. În 2010 au avut loc, pe raza judeţului Argeş, 285 de incidente rutiere grave, cu 19 mai puţine faţă de 2009. Acestea au fost soldate cu rănirea gravă a 263 de persoane şi decesul a 57 de persoane, cu 14 victime mai puţin faţă de 2009. În anul 2008 au decedat în accidente rutiere 95 de persoane.


13 accidente au avut loc numai pe A1

Dintre accidentele grave care au avut loc anul trecut, 13 au fost comise pe autostrada Bucureşti-Piteşti, pe tronsonul care traversează judeţul nostru. Aici şi-au pierdut viaţa patru persoane şi alte 12 au fost rănite grav.


“Analizele efectuate au concluzionat faptul că cele mai multe evenimente rutiere grave se produc la sfârşit de săptămână, în intervalul orar 12.00 -18.00. Viteza şi traversarea neregulamentară a pietonilor au produs în anul 2010 un număr de 108 accidente grave”, se precizează în bilanţul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş pentru anul 2010.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume