Argeşul a ieşit în această dimineaţă de sub codurile galben şi portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi avertizarea Cod galben (pentru jumătatea de sud a judeţului) şi avertizarea Cod portocaliu (pentru jumătatea de nord a judeţului) era valabilă, iniţial, până diseară, la ora 20.00, Argeşul a ieşit în această dimineaţă de sub incidenţa celor două coduri

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizările şi, practic, din această dimineaţă, de la ora 6.00, Argeşul a fost scos de pe harta judeţelor aflate sub Cod galben şi Cod portocaliu. Asta înseamnă că, deocamdată, am scăpat de ninsori abundente, viscol şi polei. 

Potrivit Instituţiei Prefectului, de aseară, de la ora 20.00, când au intrat în vigoare avertizările şi până în această dimineaţă,  în Argeş nu au existat drumuri judeţene sau naţionale blocate şi nici întreruperi ale furnizării curentului electric.

În schimb judeţele Buzău şi Vrancea, precum şi vestul Brăilei au intrat sub incidenţa Codului roşu. Până la ora 13.00, în aceste zone au loc intensificări ale vântului, cu rafale de peste 85-90 km/h, ninsoare abundentă, puternic viscolită şi troienită şi vizibilitate aproape zero.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate