Andreea Ilie este frumoasa piteşteancă a acestei primăveri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cochetează cu modelingul de la vârsta de 14 ani, când a fost descoperită de către creatoarea de modă Gina Bilous. De atunci a urcat de mai multe ori pe podium şi a obţinut câteva premii la concursurile judeţene de frumuseţe.

I-a plăcut modelingul de copil şi a învăţat paşii mai mult singură la început, urmărind prezentările de modă la televizor. Acum activează ca model la agenţia M&G Nico Models.


Primul titlu de miss important
Andreea este implicată în modeling de aproximativ patru ani, timp în care a participat la mai multe prezentări de modă şi la mai multe concursuri de frumuseţe. A intrat în concurs la Miss Primăvara anul trecut, la Miss Boboc şi Regina Piteştiului, la ultima competiţie clasându-se pe poziţia a treia. Faptul că nu a obţinut niciodată prima poziţie într-un concurs de frumuseţe important a impulsionat-o, deşi recunoaşte că a fost puţin deznădăjduită în trecut pentru că nu obţinuse un titlu important. „Sunt o fire ambiţioasă. Îmi doresc să ajung cât mai sus ca model, dar şi în profesia pe care o voi urma. Faptul că anul acsta am devenit Miss Primăvara a încununat eforturile mele de până acum şi mi-a dat şi mai mult curaj”, spune modelul.


„Ce-i rău în a fi păpuşă?”
Andreea nu are un model de manechin din străinătate pe care să îl urmeze, iar la nivel naţional o apreciază pe Bianca Drăguşanu, chiar dacă a fost criticată pentru că şi-a câştigat frumuseţea şi cu ajutorul medicinei moderne. „O admir pe Bianca, iar creatorul preferat este Cătălin Botezatu. Bianca este o fată cum puţine sunt, este modestă şi nu se fereşte de felul în care arăta întrecut. Admir faptul că nu i-a fost teamă să beneficieze de ceea ce medicina estetică modernă i-a putut oferi. Până la urmă, de ce să nu fii păpuşă?”, spune Andreea zâmbind. Cât despre modele care defilează pe uenel dintre podiumurile celebre, Andreea le consideră, pe majoritatea, lipsite de viaţă, de expresie. „Majoritatea modelelor din străinătate sunt anorexice şi par lipsite de viaţă şi de expresie.”


Adrenalina şi maşinile cu mulţi cai putere
Andreea se consideră a fi o fată sinceră, curajoasă şi ambiţioasă. Iubeşte senzaţiile tari, adrenalina şi nu se fereşte să recunoască plăcerea de a se plimba cu o maşină cu mulţi cai putere. „Recunosc că îmi place adrenalina şi blizii cu mulţi cai putere”. Cât despre băiatul ideal, crede că l-a găsit, în persoana iubitului ei, cel care o susţine şi o încurajează în activitatea ei ca model. „Băiatul ideal este înţelegător, răbdător potrivit cu mine din toate punctele de vedere şi, de ce să nu recunosc, contează şi posibilităţile materiale. Vreau să fiu sinceră, sunt fată şi vreau să am puţină siguranţă din acest punct de vedere”, recunoaşte Andreea.  


Secretul frumuseţii stă în îngrijire şi atitudine
Andreea are aproape dimensiunile perfecte, respectiv 83-60-90, are 1,70 înălţime şi îşi păstrează silueta...de la natură. Nu face eforturi pentru a se menţine astfel, mănâncă absolut orice doreşte, dar este o mare iubitoare de salate. „Îmi plac salatele de orice fel, dar nu mă reţin nici de la carne pe grătar, dulciuri sau cartofi prăjiţi. Mănânc absolut orice vreau şi când vreau”, spune norocoasa Andreea. Consideră că frumuseţea vine din proporţii, din forme fizice, dar şi din atitudine şi multă îngrijire. „Orice femeie e frumoasă, dar frumuseţea stă cel mai mult în îngrijire şi atitudine”, explică Andreea Ilie. Cât despre titlul pe care tocmai l-a dobândit, Andreea a avut emoţii pentru că a văzut acolo concurenţă serioasă. „Am văzut acolo câteva fete foarte frumoase şi nu mă gândeam că voi câştiga. Probabil că ambiţia şi faptul că mi-am dorit foarte mult acest titlu m-au ajutat foarte mult”, spune modelul piteştean.



Născută: 18 noiembrie 1991, Piteşti
Sudii: Liceul Ion Catacuzino, clasa a XII-a B
Stare civilă: necăsătorită
Familie: Este singura fiică a Adrianei şi a lui Adrian
Ce-i place:
Modelingul este principala pasiune, dar îi place foarte mult să danseze. Îi place sportul, distracţia cu prietenii, soarele şi marea.
Ce nu-i place:
Minciuna, oamenii neserioşi şi bădărani. Bârfele şi invidia sunt două lucruri care o deranjează, dar le ignoră pe cât posibil.
Întrebări şi răspunsuri:
Te gândeşti să devii medic pe viitor, dacă tot ai ales domeniul medical?
Îmi doresc să fiu asistentă pentru că eu consider că este mai puţin stresant. A fi medic presupune o foarte mare responsabilitate şi este o meserie foarte dificilă. Cred că voi rămâne asistentă.
Părinţii tăi te susţin în ceea ce priveşte activitatea de model?
Părinţii mei sunt extraordinari şi cei mai mari susţinători ai mei. Ei m-au încurajat foarte mult încă de la început şi sunt foarte mândri de mine. Desigur, şi eu de ei pentru că sunt înţelegători.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente